IMG_4840-24

Veaceslav Eni s-a întâlnit cu Gary Davies, Însărcinat cu afaceri a.i. și Consul al Ambasadei Britanice


Termoelectrica SA a fost vizitată de Gary Davies, Însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, și Anatolii Sandu, reprezentant Terravesta R&D, cu sediul la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecţia Plantelor.

În cadrul întâlnirii, directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, a făcut o prezentare generală a activității companiei și a investițiilor realizate în ultimii ani pentru dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea serviciilor oferite consumatorilor din or. Chișinău și suburbiile acestuia.

Diplomatul britanic a apreciat pozitiv progresele înregistrate de Termoelectrica și a salutat intenția companiei de a-și diversifica sursele de energie prin utilizarea biomasei la centralele termice suburbane.

Dl Davies a afirmat: „Este un proiect foarte ambițios și durabil pentru Republica Moldova și suntem entuziasmați că Termoelectrica lucrează în acest consorțiu care include o companie britanică și Universitatea Aberystwyth din Țara Galilor. Suntem încurajați că Moldova vrea să creeze tehnologii curate, ecologice și rezistente în sectorul energetic și suntem încântați să sprijinim această inițiativă. Aceasta subliniază angajamentul proactiv al Republicii Moldova de a reduce emisiile și de a spori eficiența în acest sector, o prioritate esențială pentru guvernul britanic “.

La rândul său, Veaceslav Eni a specificat că această vizită reprezintă o oportunitate pentru Termoelectrica de a dezvolta și consolida parteneriatul în domeniul energetic.

Integrarea Centralei pe bază de Miscanthus în producția de energie termică, cu ajutorul partenerilor noștri britanici  – Terravesta, și al Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecția Plantelor, din țara noastră, va demonstra că Moldova poate atinge performanțe energetice recunoscute la nivel mondial”, a declarat Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica.

Terravesta va oferi tot sprijinul necesar în implementarea cu succes a proiectelor propuse în utilizarea Miscanthus, cultură perenă, care va fi cultivată în Republica Moldova și recoltată anual pentru a furniza energie regenerabilă“, a concluzionat Anatolii Sandu, reprezentantul Terravesta R&D.

Diplomatul a reiterat că Regatul Unit este gata să ofere tot sprijinul și expertiza necesară Republicii Moldova în împărtășirea și aplicarea celor mai bune practici internaționale în domeniul energetic.

Termoelectrica își diversifică sursele de energie utilizate, prin producerea energiei termice din biomasă




IMG_3858

Investiții în îmbunătățirea serviciilor de termoficare pentru cca 60.000 consumatori din sect. Ciocana și Râșcani


Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de producere a energiei termice și electrice și distribuție a energiei termice sunt prioritare pentru Termoelectrica.

În acest sens, compania a demarat lucrările de modernizare a unui important tronson de conducte termice primare, cu diametrul nominal 800 mm,  din str. Meșterul Manole intersecție cu str. Vadul lui Vodă.

Această lucrare va permite îmbunătățirea calității serviciilor de termoficare prestate pentru cca 60.000 locuitori din sectoarele Ciocana și Râșcani.

„Investițiile derulate de compania noastră în sistemul de producere a energiei termice și electrice și  distribuție a energiei termice au drept scop, în primul rând, creșterea fiabilității SACET-ului și prestarea unor servicii de calitate consumatorilor noștri”, a menționat Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica S.A..

În total urmează să fie  înlocuiți cca 700 metri de conducte termice cu o uzură de 42 ani.

Pentru a nu admite deconectări de la apa caldă, pe toată perioada lucrărilor, consumatorii din regiune vor fi reconectați, pe parcursul zilei de azi, prin ajustarea schemei hidraulice, prin intermediul unui sistem de tip „revers”, implementat în premieră de către inginerii Termoelectrica pentru această zonă.

Reabilitarea tronsonului de conducte termice din str. Meșterul Manole face parte din Planul de Investiții pentru anul 2020 și va dura până la sfârșitul lunii august.




109824201_828211190919787_4809293087113174971_o

Noi obiective de colaborare, discutate în cadrul unei ședințe comune dintre Termoelectrica și Moldovagaz


Directorul General al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, și Vitalie Țurcanu, vicepreședintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz S.A., au participat, marți, 21 iulie,  la o ședință de lucru comună.

Principalele subiecte de pe agenda discuțiilor au vizat dezvoltarea relațiilor de colaborare din domeniul energetic și crearea unui grup de lucru comun, responsabil de identificarea unui plan de acțiuni privind achitarea datoriilor istorice față de Moldovagaz S.A..

În cadrul discuțiilor, Vitalie Țurcanu a menționat importanța cooperării dintre cele două întreprinderi pentru aprovizionarea fiabilă a consumatorilor cu servicii energetice de înaltă calitate, dar și identificarea unor noi căi de colaborare privind rambursarea datoriilor istorice.

La rândul său, Veaceslav Eni a menționat faptul că în acești 5 ani de activitate, Termoelectrica a devenit un partener de încredere atât pentru consumatorii săi, cât și pentru Moldovagaz, față de care își execută onorabil obligațiunile de achitare a consumului de gaze naturale la zi, fără a acumula datorii noi, achitând tototdată în avans pentru consumul ulterior, dar și, treptat, datoria istorică.

Respectarea angajamentelor față de Moldovagaz și față de cei 500.000 de consumatori ai noștri, care se bazează acum pe noi, fiindcă ne-am asumat să furnizăm energie termică pentru încălzire și apă caldă într-un mod responsabil, sunt importante în egală măsură pentru noi”, a conchis Veaceslav Eni.

La 1 ianuarie 2016, datoria istorică către Moldovagaz pentru consumul de gaze naturale constituia de cca. 2,88 miliarde lei. Datorită managementului eficient, Termoelectrica S.A. a reușit să stopeze acumularea datoriilor noi față de Moldovagaz și să diminueze datoria moștenită cu cca 600 milioane lei.




IMG_3562

Termoelectrica continuă procesul de modernizare a rețelelor termice și îmbunătățirea serviciilor prestate


 

Copiii din 27 instituții de învățământ și locatarii a peste 350 de blocuri locative din sectorul Botanica al Capitalei vor avea parte, din acest an, de servicii de termoficare mult mai fiabile și calitative.

În acest sens, Termoelectrica a desfășurat lucrările de modernizare a unui important tronson de conducte termice primare, din str. Sarmizegetusa, cuprins între bulevardul Cuza-Vodă și str. Burebista, cu o lungime de 840 metri și diametrul nominal de 700 mm. 

Ne-am asumat, împreună cu echipa,  să alegem  un drum al îmbunătățirii serviciilor prestate celor peste 500.000 de consumatori, un drum al modernizărilor, iar acest lucru  ne reușește și aici, unde  efectuăm o lucrare care ne va permite să prestăm servicii de termoficare mai calitative, minimalizând riscul de deconectări în plin sezon de încălzire”, a declarat directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, în timpul unei vizite pe șantierul de lucru.

Până în prezent au fost efectuate cu succes lucrările de montare a noii rețele termice, iar de ieri au demarat lucrările de amenajare a teritoriului – asfaltarea trotuarului, a carosabilului și restabilirea gazonului.

Modernizarea dată face parte Planul de Investiții pentru anul 2020 și va dura până la sfârșitul acestei săptămâni.

În total, Termoelectrica urmează să reabiliteze în acest an 14 tronsoane de conducte termice, cu lungimea totală de cca 5,5 km. De asemenea, urmează să fie restabilit stratul de izolație termică la  cca 6,5 km de conducte termice cu pozare supraterană.




IMG_4373

Realizările înregistrate și direcțiile prioritare de activitate, discutate în cadrul ședinței Adunării Generale a Acționarilor


Directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, a prezentat principalele realizări înregistrate pe parcursul anului 2019 ale întreprinderii și direcțiile prioritare de activitate pentru următoarea perioadă, în cadrul ședinței Adunării Generale Ordinare Anuale a Acționarilor.

Veaceslav Eni a menționat faptul că, direcția de dezvoltare asumată de Termoelectrica reprezintă creșterea investițiilor cu impact direct asupra îmbunătățirii calității serviciilor oferite celor peste 500.000 de consumatori și prestarea acestora în regim non-stop, pe parcursul întregului an.

Termoelectrica a reușit să își respecte în fiecare an planurile ambițioase de investiții, cu rezultate evidente în ceea ce privește performanța sistemului și a serviciilor prestate, atât din resurse proprii, cât și cu suportul Băncii Mondiale”, a completat Veaceslav Eni.

Conform ordinii de zi, adunarea generală a dezbătut și a aprobat mai multe documente, printre care și darea de seamă financiară a Societății pentru anul 2019 și dările de seamă ale Consiliului Societății și Comisiei de cenzori, pentru același an.

Totodată, în cadrul ședinței a fost aprobat și Codul de guvernanță corporativă al Termoelectrica S.A..




Fotoram.io (19)

Termoelectrica a reabilitat, în timp record, un tronson de conducte termice din str. Vlaicu Pârcălab


Zece  colegi  din cadrul Serviciului Rețele Termice Centru, coordonați de doi ingineri, au reabilitat,  în timp record,  un tronson de conducte termice cu DN 270 mm din str. Vlaicu Pârcălab, care asigură alimentarea cu energie termică pentru încălzire și apă caldă mai multe clădiri din regiune.

Intervenția a derulat pe parcursul zilei de 2 iulie și s-a finalizat cu succes în jurul orei 22:00, astfel încât consumatorii: 2 instituții de învățământ, 2 instituții medicale și 4 blocuri locative  să poată beneficia de servicii cât mai fiabile.

Este o lucrare importantă, cu un impact major pentru consumatorii din regiune, iar efortul nostru va fi resimțit prin îmbunătățirea serviciilor și asigurare unei distribuții continue a energiei termice”, a completat Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica, în cadrul unei discuții privind evaluarea lucrărilor.

Lucrările de reabilitare au presupus demontarea conductelor vechi, ce datează încă din anul 1987, și montarea celor noi, cu o lungime totală de cca 18 metri.




IMG_3977

Ministrul Sergiu Railean a participat la conferința aniversară dedicată celor 5 ani de activitate a Termoelectrica


 

Termoelectrica S.A., principalul producător de energie termică și electrică în regim de cogenerare din țară și furnizor de energie termică din mun. Chișinău, împlinește în luna iunie, curent, 5 ani de activitate.

Cu această ocazie a fost organizată o conferință aniversară, la care a participat Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, și Directorul General al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni.

În discursul său de deschidere a evenimentului, Ministrul Sergiu Railean a menționat că, apreciază progresul înregistrat de întreprindere în revitalizarea serviciului public și schimbarea percepției consumatorului final față de industria alimentării centralizate cu energie termică.

Dezvoltarea SACET-ului din țara noastră va rămâne o prioritate pe agenda energetică a Guvernului, iar acest lucru va determina alocarea și mobilizarea de resurse noi. Toate aceste eforturi sunt susținute tehnic și financiar de partenerii noștri de dezvoltare ai Republicii Moldova, fapt care garantează dezvoltarea sustenabilă a  acestui sector”, a declarat, Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean.

Directorul General al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, a vorbit despre principalele activități și inovații din domeniul termoenergetic, realizate de companie pe parcursul anilor 2015-2020, dar și despre planurile trasate pentru următoarea perioadă.

Nivelul de mare responsabilitate, transparență, dar și dorința de a deveni mai buni în ceea ce facem, au sporit încrederea partenerilor de dezvoltare, și cel mai importat, ne-au ajutat să câștigăm încrederea consumatorilor noștri. Aceste performanțe ne-au reușit cu susținerea Ministerului Economiei și Infrastructurii și a tuturor partenerilor de dezvoltare, în special a Băncii Mondiale – anume cu suportul acestor instituții am reușit să inițiem un proces amplu de modernizare a infrastructurii de termoficare din mun. Chișinău.”, a conchis Veaceslav Eni.

Modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea calității serviciilor prestate sunt principalele realizări ale companiei în cei cinci ani de activitate.

Astfel, echipa Termoelectrica a reușit în această perioadă să modernizeze peste 130 km de conducte termice, să instaleze circa 500 Puncte Termice Individuale de ultimă generație, să reutileze cele mai importante Stații de Pompare, dar și sursele de producere, cu utilaje moderne și eficiente energetic.

Vizita Ministrului Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, la Termoelectrica S.A., a cuprins trei deplasări în teren – la un Punct Termic Individual de ultimă generație, ce alimentează cu încălzire și apă caldă consumatorii, la Stația de Pompare Nr.1. – reconstruită din temelie și dotată cu echipamente de ultimă generație, în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Eficienței SACET I, și la Centrala Electrică cu Termoficare Sursa I.

Despre Termoelectrica:

Societatea pe Acţiuni „Termoelectrica” a fost fondată în anul 2015. Întreprinderea produce și livrează în Sistemul Energetic Național circa 15% din consumul total de energie electrică al țării și asigură cu energie termică circa 80% dintre locuitorii mun. Chișinău.

Termoelectrica asigură cu energie termică peste 4400 de imobile din mun. Chișinău, inclusiv:

-Grădinițe- 146

– Școli și licee -162

– Instituții de învățământ superior-89

– Instituții medicale 71

– Agenți economici – cca 800

– Case particulare – 315

– Blocuri locative 2858, cu cca 210 de mii de apartamente.

https://media.realitatea.md/video/streams/live14651.mp4

Spot video:
Termoelectrica: De cinci ani, aducem lumina și căldura în casele Dumneavoastră

https://youtu.be/QYbywYfqFYc




IMG_3850

Circa 100 000 de locuitori ai mun. Chișinău vor beneficia de servicii de termoficare mai fiabile


Termoelectrica demarează lucrările de modernizare a unui important  tronson de rețea termică din sect. Râșcani, care alimentează cu agent termic pentru încălzire și apă caldă o parte din locuitorii sectorului Centru și în întregime, în perioada de vară, pe cei din sectorul Buiucani.

Această modernizare are un impact deosebit pentru infrastructura de distribuție a energiei termice din cadrul întreprinderii, întrucât va permite sporirea cantității de energie electrică și termică produsă în regim de cogenerare, la CET Sursa I.

În total, urmează  a fi înlocuiți peste 730 metri de conducte termice, din str. Andrei Doga, cu o vechime de 42 ani.

Această lucrare ne permite să eficientizăm procesul tehnologic al întreprinderii și totodată să contribuim la siguranța și confortul consumatorilor noștri” a menționat directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni.

Pentru a preveni deconectarea de la agentul termic, toate blocurile locative care se alimentează de pe acest tronson, inclusiv cele din sectorul Buiucani și  cartierul ”Poșta Veche”, au fost conectate provizoriu prin tronsonul ”inelar” din str. Albișoara.

Lucrările fac parte din Planul de Investiții pentru anul 2020 și vor dura până la sfârșitul lunii iunie.

https://youtu.be/NrC0V-5R2VA

 




IMG-fcd887fb52e12ca40e93ae8e966edc15-V

La mulți ani, copii!


De 1 Iunie sărbătorim dăruind căldură, energie și emoții pozitive! Alături de prietenii noștri de la Asociația The Moldova Project, angajații Termoelectrica au reușit să creeze o adevărată sărbătoare în sufletele a zeci de copii, care au nevoie de susținerea și sprijinul nostru!
La mulți ani tuturor copiilor!




infografic investitii

Termoelectrica continuă să investească în îmbunătățirea calității serviciilor oferite și eficientizarea operațională


Termoelectrica urmează să implementeze pe parcursul anului 2020 mai multe proiecte strategice de investiții, ce vor avea drept impact îmbunătățirea calității serviciilor prestate și eficientizarea operațională a întreprinderii.

Planul de investiții aprobat de ANRE constituie 353 milioane de lei și prevede mai multe lucrări menite să asigure sporirea confortului consumatorilor, precum și eficientizarea proceselor și îmbunătățirea infrastructurii de producere a energiei electrice și termice și distribuție a energiei termice.

Planul de investiții pentru anul 2020 presupune:

  • Reparația capitală a 14 tronsoane de conducte termice, cu lungimea totală de cca 5,5 km și izolarea termică a cca 6,5 km de conducte termice supraterane;
  • Reabilitarea utilajului termotehnic de la Sursele de producere – CET Sursa I, CT Vest și CT Sud și CT Suburbane;
  • Dotarea cu noi echipamente a sistemului de transmitere a datelor de la CT Vest și CT Sud;
  • Instalarea a 42 Puncte Termice Individuale în 16 blocuri locative și 9 instituții publice/sociale din mun. Chișinău.

Toate investițiile Termoelectrica pentru acest an sunt direcționate pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii operaționale, de producere a energiei termice și electrice și distribuție a energie termice, iar rezultatul așteptat este o eficiență crescută și oferirea soluțiilor sigure și inteligente de termoficare centralizată pentru consumatorii noștri”, a declarat directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI.

În contextul situației epidemiologice existente, precizăm că lucrările de investiții și cele de mentenanță se realizează, deocamdată, în zonele în care nu există expuneri ale personalului, respectându-se totodată toate recomandările autorităților privind prevenirea infecției cu COVID-19.

În paralel, Termoelectrica este implicată în procesul de pregătire a noului Proiect de Îmbunătățire a Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET II), ce urmează a fi finanțat de Banca Mondială. În momentul de față specialiștii întreprinderii elaborează proiectele de sarcini, în timp ce Ministerul Economiei și Infrastructurii analizează aspectele privind procedurile de negociere și aprobare a Acordului de finanțare.

Investițiile din acest proiect presupun construcția unor noi surse de generare și reconstrucția celor existente, ceea ce va permite creșterea cu circa 50% a volumului de energie electrică și cu cca 25% a energiei termice produse în cogenerare.

O altă componentă importantă constituie implementarea unor măsuri de eficientizare a consumului de energie termică în blocurile locative, prin reabilitarea și modernizarea sistemelor interne de încălzire, fapt ce va permite diminuarea facturilor la energie termică a consumatorilor finali dar și asigurarea calității înalte a serviciului prestat.

Proiectul urmează a fi aprobat în această vară și va fi implementat pe o perioadă de 4 ani.




IMG_3940

Termoelectrica implementează soluții moderne de alimentare cu energie electrică la CET Sursa I


Îmbunătățirea eficienței operaționale este unul dintre criteriile de bază în executarea proiectelor de dezvoltare în cadrul Termoelectrica S.A..

Unul dintre acestea este și modernizarea echipamentelor electrice de forță de la Centrala Electrică cu Termoficare (CET) Sursa I, ce prevede înlocuirea a 13 celule dotate cu întrerupătoare cu ulei, cu altele noi dotate cu întrerupătoare cu vid.

Necesitatea acestor lucrări a apărut în contextul în care echipamentele vechi, care au un termen de funcționare de peste 30 ani, se aflau într-o stare de uzură avansată și presupuneau lucrări complicate de mentenanță și cheltuieli substanțiale pentru întreținere.

Aceste echipamente sunt foarte importante pentru sistemul termoenergetic, având rolul de a asigura alimentarea fiabilă cu energie electrică a principalelor mecanisme din cadrul blocului energetic Nr.1, cum ar fi pompa de alimentare a cazanului, pompele de rețea, ventilatoarele și exhaustoarele cazanului etc..

 ”Ne dorim să obținem eficiență la cel mai înalt nivel, iar dezvoltarea unor astfel de proiecte este încă un pas spre îndeplinirea acestui obiectiv”, a menționat directorul general al Termoelectrica, Veaceslav ENI, în cadrul unei ședințe de lucru.

Noile echipamente, pe lângă faptul că sunt mult mai fiabile și moderne, acestea nu vor implica lucrări suplimentare de mentenanță, având o durată de exploatare declarată de producător de 20 ani.




IMG_1034

Politicile din sectorul termoenergetic, discutate în cadrul Eu4Energy


Politicile naționale care reglementează sectorul termoenergetic și ajustarea acestora la practicile internaționale reprezintă subiectul de pe masa de discuții la care a participat o echipă formată din conducerea Termoelectrica și experți ai Misiunii Agenției Internaționale pentru Energie (AIE).

Întâlnirea a avut loc la Chișinău, sub auspiciul proiectului EU4Energy, și s-a axat pe un schimb de opinii cu privire la unele aspecte legale și de reglementare în domeniul termoenergetic din Republica Moldova, precum și necesitatea aducerii în concordanță a cadrului legislativ, normativ și de reglementare în vigoare cu prevederile Legii cu privire la energetică.

Cooperarea cu experții energetici internaționali este una benefică  pentru noi, întrucât Termoelectrica pledează  pentru aplicarea celor mai bune practici de politici energetice din lume”, a menționat Silvia PASCARU, vicedirector general al Termoelectrica S.A..

Evenimentul a adunat experți din sectorul energetic Georgia, Ucraina, Suedia, Franța, precum și alte state membre.

În urma acestor sesiuni de discuții, experții AIE vor elabora și publica un raport privind politicile energetice din Republica Moldova, în cadrul unei serii de publicații ”Politici energetice dincolo de țările membre AIE”.

 




f1a683fc-319c-47f7-bcd1-bd0d67ad0dc7

Termoelectrica a inaugurat Centrul Comercial modern de deservire și relații cu consumatorii


Termoelectrica a inaugurat Centrul Comercial de deservire și relații cu consumatorii. Situat la parterul clădirii administrative din str. T. Vladimirescu, 6, Centrul Comercial dispune un  Ghișeu unic, unde mai multe servicii vor putea fi prestate de către un singur operator,  precum:

  • Înregistrarea cererilor de conectare/ deconectare;
  • Încheierea şi/sau modificarea contractelor de parteneriat privind conectarea la SACET;
  • Eliberarea/ coordonarea proiectelor şi a documentaţiei tehnice ș.a.

Totodată, la  parter vor activa și alte cinci ghișee unde vor putea fi deserviți clienții conform sectorului din care fac parte, beneficiind de o gamă vastă de servicii legate de:

  • Consultații juridice;
  • Contractare;
  • Facturare etc.

La inaugurarea oficială a Centrului Comercial a participat administrația Termoelectrica, administratori de blocuri, parteneri ai companiei, dar și consumatori.

Prezent la eveniment, Directorul General adjunct al Agenției Proprietății Publice, Vadim DERMENJI,  a menționat că Agenția  încurajează proiectele de dezvoltare și modernizare a proprietății publice, în special ce ține de îmbunătățirea calității serviciilor și facilitarea relațiilor de comunicare și deservire a cetățenilor: Noi cu toții activăm în interesul cetățeanului. De aceea încurajăm o astfel de abordare în toate întreprinderile de stat. Este un obiectiv la care muncim împreună și ne implicăm zi de zi ”.

Potrivit directorului general al Termoelectrica, Veaceslav ENI, Centrul Comercial răspunde la multiple necesități ale  consumatorilor, oferindu-le  un acces mai comod și rapid la întreaga gamă de servicii puse la dispoziție de Termoelectrica: ”Dezvoltarea platformelor de comunicare și interacțiune cu consumatorii dintotdeauna ne-a preocupat. Din acest motiv am decis și modernizarea Centrului Comercial de deservire și relații cu consumatorii, operativ, rapid și comod – fără timp pierdut și cozi la ghișee”.

În total, în cadrul Centrului Comercial al Termoelectrica vor activa circa 50 de angajați.

Acesta va activa cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00, cu pauză de masă între orele 12.00-13.00.

 




LIA_6498

Vizită de informare la Termoelectrica S.A.


Specialiștii în energetică din țară și peste hotare au rămas impresionați de proiectele de modernizare și reabilitare implementate de echipa întreprinderii Termoelectrica. Părerile au fost expuse în cadrul unei excursii la obiectele întreprinderii, desfășurate în contextul Conferinței internaționale: “Importanța CET-urilor pentru securitatea energetică și eficiența încălzirii centralizate. Soluții și provocări”, organizate de Termoelectrica S.A., în perioada 12-13 decembrie, la Chișinău.

Principalele obiecte vizitate au vizat Centrala Electrică cu Termoficare, Sursa I – principala sursă de producere de energie electrică și termică, în regim de cogenerare din Republica Moldova,  unde este în plină desfășurare proiectul de modernizare a blocului energetic nr. 1 (retrofit) care include reconstrucția arzătoarelor cazanului de abur, modernizarea turbinei cu abur, înlocuirea pompelor de rețea și pompei de alimentare, inclusiv dotarea acestora cu convertizoare de frecvență.

Totodată, au fost vizitate cele mai importante stații de pompare (Nr. 1 și Nr. 8), modernizate și reutilate de către Termoelectrica S.A. în ultimii ani cu suportul Băncii Mondiale, dar și prin investițiile proprii.

Spre finalul vizitelor în teren, oaspeții au remarcat rezultatele și impactul tuturor proiectelor implementate de Termoelectrica S.A. în 4 ani de activitate, menționând că astfel de proiecte necesită a fi dezvoltate și în alte orașe, inclusiv de către țările vecine.

 

 

 




LIA_6294

Investițiile în CET-uri sunt esențiale pentru securitatea energetică a statului


 

Centralele electrice cu termoficare (CET) care produc energie electrică și termică prin cogenerare au cel mai înalt nivel de eficiență energetică, iar investirea în astfel de sisteme energetice este esențială. Este concluzia specialiștilor  în energetică din țară și peste hotare, care s-au întrunit  la Chișinău, în cadrul Conferinței internaționale: “Importanța CET-urilor pentru securitatea energetică și eficiența încălzirii centralizate. Soluții și provocări”.

Printre subiectele dezbătute se numără:  

  • Prezentarea unui studiu de sistem privind CET-urile din Chișinău și dezvoltarea acestora;
  • Dezvoltarea strategiilor la nivel național privind creșterea energie produse prin cogenerare;
  • Valorificarea potențialului CET-urilor existente și extinderea unor noi surse de generare;
  • Rolul tuturor părților implicate, inclusiv al autorităților publice locale, privind securitatea energetică și eficiența încălzirii centralizate etc.

Evenimentul a fost deschis de Directorul General al Agenției Proprietății Publice, Mihail Rusu, care a accentuat rolul  important al Termoelectrica în asigurarea securității energetice naționale: ”Beneficiile termoficării centralizate și producției de energie în regim de cogenerare sunt multiple. Așadar, trebuie, în continuare, să depunem eforturi ca aceste proiecte să fie cât mai multe – să avem un SACET viabil operațional, viabil financiar și să punem pe primul loc – consumatorul. În continuare, cu sprijinul instituțiilor statului și cu partenerii de dezvoltare, ne propunem să depunem toate eforturile ca să asigurăm eficiența acestui sistem prin susținerea întreprinderilor ca Termoelectrica și implicarea activă pentru dezvoltarea acestui sector”.

Directorul Biroului Băncii Mondiale în Moldova, Anna Akhalkatsi, a apreciat rezultatele întreprinderii Termoelectrica S.A. privind îmbunătățirea serviciilor prestate: ”Aș vrea să remarc rolul important pe care îl are administrația Termoelectrica în implementarea proiectului de succes derulat cu susținerea Băncii Mondiale. Totodată, noi suntem fericiți să conlucrăm cu Termoelectrica pentru a conecta la SACET Oficiul Băncii Mondiale de la Chișinău”.

În context, directorul general al întreprinderii Termoelectrica, Veaceslav Eni, a reiterat faptul că asigurarea securității energetice a țării este un subiect de o importanță deosebită, mai ales pentru Republica Moldova, unde Centralele Electrice cu Termoficare (CET), care sunt și principalele surse energie ale țării, ce necesită investiții substanțiale: ”După 4 ani de zile, timp în care ne-am focusat în mare parte pe reabilitarea și reînvierea Sistemului Alimentare Centralizată cu Energie Termică al mun. Chișinău – înțelegem că următorul pas important – este modernizarea surselor de producere”, a menționat Veaceslav Eni.

De cealaltă parte, Aurelia Samson, directorul UCIPE a susținut faptul că în cei patru ani de activitate, prin proiectele implementate, Termoelectrica pune accent pe servicii de calitate și siguranța consumatorilor: ”UCIPE și Banca Mondiala sunt parteneri fideli pentru Termoelectrica în implementarea unuia dintre cele mai importante proiecte energetice, care a devenit un exemplu de bună practică. În patru ani de implementare avem rezultatele vizibile”.

Mesajul a fost susținut și de specialistul principal al Băncii Mondiale, Sandu Ghidirim, care în prezentarea sa “Studiul de Optimizare al SACET-ului mun. Chișinău” a menționat faptul că în proiectele sale, Banca Mondiale se axează pe dezvoltare, toate investițiile făcute fiind axate anume pe acest principiu, iar sectorul energetic al Republicii Moldova are o necesitate stringentă de modernizare și dezvoltare pentru asigurarea cetățenilor cu sericii calitative, în regim non stop.

Ducând cont de practica europeană, ca surse de producere a energiei, întradevăr motoarele de cogenerare au ajuns la un randament de practic 90%, iar producția distribuită este cea mai bună soluție privind furnizarea energiei și se potrivește foarte bine Chișinăului ” a conchis Vasile Munteniță, Președintele COGEN România.

Evenimentul, organizat de Termoelectrica S.A., a reunit  peste 100 de invitați, specialiști în domeniul energetic, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, operatori energetici, atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare, precum și membri ai mediului academic și societății civile.

Conferința este la a III-a ediție și are drept scop crearea unei platforme de comunicare, dezbatere și interacțiune cu privire la  identificarea oportunităților de modernizare și dezvoltare a sistemului energetic național și asigurarea cetățenilor cu servicii energetice calitative.

Conferința internațională: “Importanța CET-urilor pentru securitatea energetică și eficiența încălzirii centralizate. Soluții și provocări”.  se desfășoară pe parcursul a două zile, 12-„13 decembrie curent, iar pentru mâine este planificată  organizarea unui șir de excursii la cele mai importante obiecte energetice ale Termoelectrica S.A.

Documentar prezentat în cadrul Conferinței

Termoelectrica: Performanță și Realizări în 4 ani de activitate

 

Prezentări:

Termoelectrica: Veaceslav ENI, Director General: “ Termoelectrica S.A.  – 4 ani de activitate”

Termoelectrica: Nicolae GLINGEAN, Director Dezvoltare: “Viziuni de dezvoltare: Soluții de modernizare a Surselor de generare”

Termoelectrica: Alexandru LUPAN, Director Tehnic: “Modernizarea blocului energetic nr.1 din cadrul CET Sursa 1”

Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii: Aurelia SAMSON, Director: UCIPE – partener strategic la implementarea proiectelor de infrastructură energetică”

Institutul de Energetică, Mihai TIRSU, Director: ”Studiu – CET-urile din Republica Moldova”

CET NORD: Tehnologii moderne – căldură accesibilă și eficientă 

Universitatea Tehnică a Moldovei: ”Importanța CET-urilor în asigurarea securității energetice a Republicii Moldova”




2

APP apreciază rezultatele înregistrate de Termoelectrica S.A.


Rezultatele înregistrate de Termoelectrica S.A. în 4 ani de activitate și experiența întreprinderii în restructurare au fost apreciate de directorului general al Agenției Proprietății Publice, Mihail RUSU, care a avut astăzi o vizită de lucru la Termoelectrica S.A., unde s-a întâlnit și cu angajații întreprinderii.

În cadrul discuțiilor, dl Mihai RUSU a menționat că Termoelectrica este o întreprindere de o importanță deosebită pentru securitatea energetică a statului, iar toate proiectelor de modernizare și dezvoltare a întreprinderii trebuie continuate, inclusiv activitățile de optimizare și eficientizare a activității operaționale a întreprinderii, dar și dezvoltarea politicilor de motivare și perfecționare a personalului.

 De cealaltă parte, directorul general Termoelectrica S..A, Veaceslav ENI, a mulțumit pentru susținere, menționând că întreprinderea Termoelectrica are o viziune de dezvoltare bine stabilită, iar susținerea autorităților publice centrale are o importanță deosebită în aplicarea lor în practică.

 Totodată, dl Veaceslav ENI a mulțumit Agenției Proprietății Publice pentru susținere și implicare în dezvoltarea și modernizarea întreprinderilor de stat, inclusiv Termoelectrica S.A.




IMG_8709

Termoelectrica și Moldovagaz își vor dezvolta relațiile de colaborare


Asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, prin servicii de înaltă calitate, în regim non stop, este o prioritate strategică pentru întreprinderile Termoelectrica și Moldovagaz. Declarația comună aparține managerilor celor două companii – Veaceslav Eni și Vadim Ceban, fiind expusă în cadrul unei ședințe de lucru.

Discuțiile au avut loc în contextul vizitei președintelui Consiliului de Administrație al companiei Moldovagaz, Vadim Ceban,  la Termoelectrica.

Principalele subiectele de discuție au vizat dezvoltarea relațiilor de colaborare în domeniul consumului de gaze naturale  și aprovizionării neîntrerupte a populației cu servicii de termoficare.

Directorul general al întreprinderii, Veaceslav Eni, a menționat faptul că Moldovagaz este un partener pilon al întreprinderii Termoelectrica.

Parteneriatul de colaborare dintre Termoelectrica și Moldovagaz este foarte important pentru noi și ne garantează dezvoltarea sectorului termoenergetic și atingerea unor cote mai mari de performanță”, a declarat Veaceslav Eni.

La rândul său, Vadim Ceban a apreciat parcursul de dezvoltare a întreprinderii Termoelectrica în cei 4 ani de activitate.

Mă bucur să văd rezultatele înregistrate privind îmbunătățirea și eficientizarea sistemului de producere și livrare a energie termice”, a conchis Vadim Ceban.

Ședința s-a încheiat cu o vizită de lucru în teritoriu la CET Sursa I și Stația de Pompare nr.1.




IMG_8232

Modernizarea Surselor de producere – obiectivul de dezvoltare al Termoelectrica S.A.


Obiectivul de dezvoltare al Termoelectrica S.A. este modernizarea surselor de producere a energiei termice și electrice în regim de cogenerare, iar primul pas este efectuarea unui Studiu în acest sens. Declarația aparține directorului general, Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI, în cadrul unei ședințe de informare cu o delegație din Japonia, formată din reprezentanții companiilor ITOCHU Corporation și Mitsubishi.

Vizita a cuprins deplasări în teren la obiectele energetice ale întreprinderii și schimb de opinii cu privire la viziunile de dezvoltare ale Termoelectrica S.A., inclusiv necesitatea de efectua o amplă analiză privind identificarea necesităților de modernizare și proiecte de dezvoltare pentru îmbunătățirea capacității de producere în regim de cogenerare și asigurarea eficienței energetice și operaționale a întreprinderii.

IMG_8299 IMG_8344 IMG_8376




IMG_7998

Termoelectrica a finalizat lucrările din sectorul Buiucani


Echipele de intervenție ale Termoelectrica S.A. au încheiat cu succes lucrările de reabilitare a tronsonului avariat de rețea termică cu diametrul nominal 600 mm, din str. Calea Ieșilor, 8.

Specialiștii întreprinderii au lucrat în regim non stop și condiții dificile pentru remedierea cât mai rapidă a situației, astfel încât blocurile afectate de deconectarea de la încălzire și apă caldă să fie reconectate în regim de urgență, cu 2 ore înainte de termenul prestabilit.

Termoelectrica S.A. își cere scuze de incomoditățile create și dă asigurări că au fost întreprinse toate măsurile de intervenție urgentă și responsabilă pentru minimalizarea termenului de deconectare a serviciilor de termoficare.

https://www.youtube.com/watch?v=ofdSsdlZv7c&feature=youtu.be&fbclid=IwAR0P9qP1kjA_pWb_sfON5D5SzDo1bQDHGdhhYLL3v76krH76cq5yaWIn0Ic

 

 




IMG_7718

Modernizarea SACET-ului din Chișinău – cel mai de succes Proiect în toată Europa de est și Asia centrală


Proiectul Îmbunătățirea eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) din mun. Chișinău, implementat de Termoelectrica S.A. cu susținerea Băncii Mondiale și Guvernul Suediei, este proiectul cu cel mai mare succes din portofoliul pentru sectorul energetic implementat în toată Europa de Est și Asia Centrală. Declarația aparține Managerului Băncii Mondiale pentru sectorul energetic din Europa și Asia Centrala, Sameer Shukla, care s-a aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 4-5 noiembrie.

În cadrul unei vizite de documentare la Termoelectrica S.A., delegația Băncii Mondiale a apreciat rezultatele obținute de întreprindere în ultimii ani, datorită implementării cu succes a Proiectului și asistenței tehnice aferente, dar și a reformelor din sector. Specialiștii Băncii Mondiale au menționat că vor susține în continuare eforturile de reformă a sectorului, precum și proiectele de dezvoltare și modernizare a sectorului termoenergetic din Republica Moldova.

La rândul său, directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI, a făcut o prezentare amplă a tuturor rezultatelor obținute de întreprindere în ultimii patru ani de activitate, accentuând că, toate aceste eforturi au contribuit la modernizarea și revitalizarea SACET-ul din mun. Chișinău. Astfel consumatorii au beneficiat de servicii calitative, prietenoase mediului și sănătății publice, și eficiente energetic.

Totodată, dl ENI a mulțumit Băncii Mondiale pentru suportul investițional și de asistența tehnică pentru promovarea reformei SACET, dar și echipei pentru sectorul energetic a Băncii Mondiale în Republica Moldova, conduse de Sandu Ghidirim, Specialist principal în energetică, pentru Studiul de optimizare a SACET din Chișinău, care va finalizat în timpul apropiat. Studiul conține o analiză amplă a SACET -ului din Chișinău, precum și un plan investițional până în anul 2033 pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului.

Informații suplimentare:

Proiectul Îmbunătățirea eficienței SACET din mun. Chișinău a avut drept scop îmbunătățirea eficienței operaționale, a calității și fiabilității serviciilor de termoficare prestate populației în mun. Chișinău.

Principalele realizări ale Proiectului:

  • Reconstrucția a 3 Stații de Pompare și construcția unei Stații de Pompare noi,
  • Modernizarea a peste 40 km de conducte preizolate,
  • Instalarea a peste 450 de Puncte Termice Individuale,
  • Dotarea cu convertizoare și înlocuirea pompelor de rețea la sursele de generare etc.

Proiectul este implementat cu susținerea Băncii Mondiale, Guvernul Suediei și Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Mai multe detalii: www.termoelectrica.md




IMG_7260

Angajații Termoelectrica, implicați activ în acțiunile dedicate înverzirii plaiului


Termoelectrica s-a alăturat acțiunilor dedicate Zilei naționale a înverzirii plaiului, instituită de Guvern, organizând ample activități de salubrizare și înverzire a spațiilor verzi.
Astfel, pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă curent, peste 500 de angajați ai întreprinderii, în frunte cu administrația, au colectat frunziș și crengi uscate de pe teritoriile întreprinderii și din imediata apropiere a acestora.

Totodată, pe teritoriile aflate în gestiunea companiei au fost sădiți zeci de arbori de diverse specii.
Anual, Termoelectrica se implică activ în toate activitățile de salubrizare și înverzire a mun. Chișinău, atât cu utilaje și unități de transport, cât și cu forță de muncă.




IMG_6097

Termoelectrica a premiat câștigătorii Tombolei organizată de Hramul orașului Chișinău


Termoelectrica a oferit trei abonamente la încălzire și apă caldă pentru câștigătorii Tombolei ”Termoelectrica dăruiește căldură”, eveniment desfășurat la festivitatea dedicată Hramului orașului Chișinău.

Astfel, câștigătorii extragerii au obținut abonamente de trei, două și o lună de consum gratuit de energie termică pentru încălzire și apă caldă, după cum urmează:
• Harbuz Olga a obținut Premiului I – 3 luni de încălzire și apă caldă gratuită (octombrie, noiembrie, decembrie 2019).
• Ceban Galina a obținut Premiului II – 2 luni de încălzire și apă caldă gratuită (noiembrie, decembrie 2019).
• Bodiu Tatiana a obținut Premiului III – 1 lună de încălzire și apă caldă gratuită (decembrie 2019).

Condițiile de participare la Tombolă au fost simple și au permis tuturor doritorilor să-și încerce norocul la extragere, dar nu înainte de a respecta următoarele reguli:
• Să nu dețină datorii față de consumul de energie termică (încălzire și apă caldă);
• Să prezinte factura achitată pentru energia termică și apa caldă (pentru ultima lună de facturare);
• Să declare pe propria răspundere, precum că deține în proprietate/ locațiune/folosință apartamentul;
• Să se înregistreze pentru participarea la tombolă;
• Să se identifice cu actul de identitate.

Înregistrarea la tombolă a avut loc între orele 10:00-15:50, la standul Termoelectrica, situat la intrarea în Scuarul Europei din Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt.

Extragerea câștigătorilor a avut în mod public, în același loc, la ora 16.00, în fața tuturor participanților.

Câștigătorii au fost premiați cu certificate, conform premiului obținut.

La standul Termoelectrica a fost instalat și un Punct de Informare, unde toți cei interesați au putut afla mai multe informații despre activitatea companiei, proiectele în derulare și de procedura de conectare la încălzire.

 

 




tombola 2019

TOMBOLA „Termoelectrica dăruiește căldură” revine: Oferim trei abonamente gratuite la încălzire


Surpriză pentru chișinăuieni de Hramul orașului. Tombola: “Termoelectrica dăruiește căldură” revine și în acest an, fiind deja la a treia ediție! Astfel, toți locuitorii capitalei, conectați la sistemul centralizat de termoficare și fără datorii pentru consumul de energie pot câștiga trei abonamente gratuite pentru încălzirea locuinței.

Participanții la concurs trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
• Să nu dețină datorii față de consumul de energie termică (încălzire și apă caldă menajeră);
• Să prezinte factura achitată pentru energia termică și apa caldă menajeră (pentru ultima lună de facturare);
• Să declare pe propria răspundere, precum că deține în proprietate/ locațiune/folosință apartamentul;
• Să se înregistreze pentru participarea la tombolă;
• Să se identifice cu actul de identitate.

Înregistrarea la tombolă va începe la ora 10:00 şi se va încheia la ora 15:50, la standul Termoelectrica, situat la intrarea în Scuarul Europei din Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt. Câștigătorii selectați prin tragere la sorți vor fi premiați cu certificate, conform premiului obținut:
• Premiul I – 3 luni de încălzire și preparare a apei calde menajere gratuită (octombrie, noiembrie, decembrie 2019);
• Premiul II – 2 luni de încălzire și preparare a apei calde menajere gratuită (noiembrie, decembrie 2019);
• Premiul III – 1 lună de încălzire și preparare a apei calde menajere gratuită (decembrie 2019).

Extragerea câștigătorilor va avea loc în mod public, în aceeași zi, pe 14 octombrie, ora 16:00, la standul Termoelectrica S.A.. Prezența participanților la tragerea la sorți este OBLIGATORIE. În cazul în care persoana desemnată câștigătoare nu este la fața locului, se va extrage un alt talon.

Mai multe detalii despre organizarea tombolei ”Termoelectrica dăruiește căldură” aflați în Regulamentul anexat.

Anexă: Regulament privind desfășurarea tombolei 2019.




20190918_151655

Rezultatele parteneriatului dintre Banca Mondială și Termoelectrica, discutate într-o ședință de lucru


Progresele înregistrate de Termoelectrica S.A. în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică au fost evaluate pozitiv de către o echipă de experți ai Băncii Mondiale.

Delegația a fost formată din Managerul de țară pentru R. Moldova, Anna Akhalkatsi, Coordonatorul program de țară pentru Belarus, Moldova și Ucraina, Anthony Gaeta, Managerul pentru dezvoltare eficientă, Europa și Asia Centrală, Sugharshan Canagarajah și specialistul principal, șeful Proiectului Îmbunătățirea Eficientei SACET, Sandu Ghidirim.

Întrevederea a cuprins ședințe de lucru și vizite în teren la un șir de obiecte modernizate în Proiect. În cadrul discuțiilor, Directorul General al Termoelectrica, Veaceslav Eni, a menționat că susținerea Băncii Mondiale a fost una definitorie în momentul reorganizării Termoelectrica S.A., care a contribuit semnificativ de dezvoltarea sistemului și îmbunătățirea calității serviciilor livrate de întreprindere.

La rândul lor, experții Băncii Mondiale și-au exprimat disponibilitatea de a susține și în continuare procesul de modernizare a infrastructurii întreprinderii:

“Suntem norocoși să lucrăm cu astfel de instituții ca Termoelectrica. Este într-adevăr un proiect de succes despre care se merită de vorbit, pentru că a avut un impact important atât pentru oameni, care într-un final beneficiază de servicii mult mai durabile, cât și pentru activitatea eficientă a companiei”, a menționat Managerul de țară pentru R. Moldova, Anna Akhalkatsi.

Proiectul ”Îmbunătățirea Eficienței SACET” este un proiect realizat cu susținerea Băncii Mondiale pentru îmbunătățirea calității și siguranței serviciilor de termoficare furnizate de Termoelectrica și cuprind un șir de lucrări precum: reabilitarea rețelelor termice, a principalelor Stații de Pompare, instalarea PTI-urilor, modernizarea sursei de producere și altele.




IMG_8773

Reconstrucții ample la un bloc energetic


Termoelectrica S.A. modernizează blocul energetic nr.1 din cadrul Centralei Electrice cu Termoficare (CET), Sursa 1. Lucrarea face parte din cele mai importante proiecte executate de Termoelectrica S.A. în ultimii ani.

Modernizarea include reconstrucția unității de cogenerare existente, care va asigura creșterea randamentului global al Centralei, eficientizarea consumului de combustibil, mărirea capacității de producere a energiei electrice cu cca 63 mil. kW/h pe an și extinderea duratei de exploatare a turbinei cu cca 8 ani.

Peste 80 de specialiști în construcția turbinelor cu abur, cazanelor cu abur și în automatizări cu suportul a sute de muncitori sunt implicați în această lucrare amplă.

Potrivit directorului general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, implementarea acestui proiect va contribui esențial la producerea și oferirea consumatorilor unor servicii durabile, cu un grad înalt de eficiență energetică.

Noile echipamente vor permite funcționarea sistemului termoenergetic în siguranță și la o eficiență  superioară, ceea ce va duce inevitabil la economisirea unei cantități considerabile de energie și va contribui, totodată, la consolidarea securității energetice a statului”, a menționat Veaceslav ENI, în cadrul unei ședințe de lucru.

Finalizarea lucrărilor este preconizată  la sfârșitul anului curent, mai devreme decât termenul indicat în proiect, astfel încât blocul modernizat să fie pus în funcțiune chiar din sezonul curent de încălzire.




IMG_1565

Directorul general Termoelectrica: Investițiile în soluțiile tehnice aplicate de noi trebuie să fie eficiente și durabile


Managerii Termoelectrica identifică permanent soluții tehnice noi, care sporesc eficiența și conduc la reducerea costurilor de mentenanță a infrastructurii.

Acum, inginerii Termoelectrica produc cu forțele proprii un șir de echipamente tehnice, precum suporturile mobile și suporturile de ghidare.

Aceste echipamente sunt folosite în infrastructura de distribuție a energiei termice, având funcția de suport al rețelelor termice montate.

Acest proiect reduce cheltuielile întreprinderii, generând în acest caz o economie de circa 30%, și optimizează timpul necesar de producere și livrare a echipamentelor.

Investițiile în soluțiile tehnice aplicate de Termoelectrica trebuie să fie eficiente și durabile. Competența inginerilor noștri și baza tehnică a întreprinderii ne permit să producem astfel de soluții singuri, iar acest lucru ne ajută să creștem autonomia întreprinderii”, a precizat directorul general Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni.

Totodată, procurând un strung unic tip ”carusel”  Termoelectrica a obținut capacitatea de a-și repara propriile echipamente de dimensiuni mari, cum sunt pompele, flanșele, clapetele cu diametrul de până la 2,5 metri.

Până acum, utilajele de acest fel, care erau uzate, se scoteau din funcțiune din cauza faptului că nu exista posibilitate tehnică de a fi reparate.

Odată cu achiziționarea acestei mașini-unealtă unică în țara noastră, Termoelectrica poate oferi suport și altor companii  în repararea echipamentelor tehnice de dimensiuni mari.




67766349_1282800088556286_2603784392321007616_n

Veaceslav Eni: Echipa Termoelectrica muncește 24/24 pentru a presta neîntrerupt consumatorilor servicii calitative


Progresele înregistrate de Termoelectrica au fost apreciate pe larg de către membrii Consiliului Societății, care au participat la o ședință de lucru cu managementul companiei.

În cadrul ședinței, Veaceslav Eni a informat Consiliul despre activitățile curente ale întreprinderii, realizarea programului investițional și rezultatele activității financiare.

Au fost realizate progrese pe toată infrastructura Termoelectrica. O bună parte dintre lucrările planificate au fost deja executate, iar acestea cuprind: reabilitarea a circa 20 km de conducte termică, montarea a peste 120 de PTI-uri, înlocuirea echipamentelor electrice la 60 PTC-uri, lucrări ample la Surse, printre care reconstrucția substanțială a unui bloc energetic la CET Sursa I, precum și atingerea indicatorilor de performanță.

Echipa Termoelectrica muncește 24/24 pentru a presta neîntrerupt consumatorilor servicii calitative. Pe parcursul anului 2019 am continuat modernizarea infrastructurii și am determinat eficientizarea sistemului termoenergetic gestionat de Termoelectrica. Am setat un obiectiv nou – ”Zero pierderi. Zero avarii și toate deciziile noastre vor fi orientate spre el”, a relatat Veaceslav Eni în cadrul discuțiilor.




IMG_0992

60 de Puncte Termice Centrale vor funcționa automatizat și vor deveni mai autonome


Peste 1000 de clădiri din capitală vor avea parte de servicii de termoficare și apă caldă mult mai fiabile, iar avariile în rețelele furnizorului de energie electrică nu vor mai afecta livrările de energie termică pentru încălzire și apă caldă.

Se datorează unui șir de lucrări de modernizare a utilajului electrotehnic de la Punctele Termice Centrale (PTC) dotate cu utilaj de forță (agregate de pompare), aflate în toate sectoarele or. Chișinău.

Lucrările presupun reconstrucția branșamentelor de alimentare cu energie electrică, ce vor permite asigurarea categoriei de fiabilitate II și modificarea amplasării nodurilor de evidență din încăperea PTC -ului în exteriorul lui.

Totodată, modernizările date vor permite automatizarea mai multor operațiuni și gestionarea echipamentelor tehnice de la distanță.

Creșterea autonomiei instalațiilor, precum și automatizarea mai multor operațiuni ne vor permite să prestăm servicii mai sigure și fiabile consumatorilor noștri”, declară directorul general al Termoelectrica, Veaceslav Eni.

Totodată, pe parcursul acestui an, Termoelectrica planifică instalarea a 22 pompe de circulație dotate cu convertizoare de frecvență în 10 PTC-uri. Echipamentele noi, spre deosebire de cele vechi, vor permite asigurarea mai fiabilă a consumatorilor cu energie termică pentru încălzire, dar și reducerea consumului de energie electrică cu circa 25-35%.

  • Punct Termic Central (PTC): Încăpere specială unde sunt montate un șir de instalații destinate pentru conectarea mai multor clădiri la sistemul centralizat de încălzire și alimentare cu apă caldă menajeră.



cov

VIDEO: Termoelectrica împreună cu partenerii de la Banca Mondială identifică noi soluții de eficientizare a Surselor de generare


Termoelectrica și Banca Mondială cooperează în privința identificării unor noi posibilități de dezvoltare a Surselor de producere a energiei electrice și termice prin cogenerare.

În acest sens au fost organizate o ședință de lucru  și o vizită la CET Sursa II și CT Vest, unde experții Băncii Mondiale și administrația Termoelectrica au discutat posibilitățile de extindere și construcție a unor noi Surse de generare.

În cadrul discuțiilor, directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI, a reiterat importanța unei colaborări cu partenerii externi privind dezvoltarea segmentului ce ține de producere.

Suntem permanent în căutarea soluțiilor tehnice prin care să eficientizăm și securizăm procesele noastră de generare, iar în acest sens mizăm mult pe suportul partenerilor de la Banca Mondială împreună cu care am reușit să realizăm un progres important în îmbunătățirea performanței infrastructurii noastre ”, a reiterat Veaceslav ENI.

De cealaltă parte, experții Băncii Mondiale au apreciat pozitiv progresele întreprinderii și și-au exprimat sprijinul în implementarea unui astfel de proiect.

https://youtu.be/mpziK9w5MUk




IMG_9359

VIDEO: 86 de clădiri vor avea un sistem modernizat de livrare a căldurii și a apei calde


Locatarii a 78 de blocuri locative și 8 clădiri publice din mun. Chișinău, conectate la sistemul centralizat de termoficare, care au un sistem problematic și/sau defect de încălzire, vor avea parte din acest an de servicii de termoficare și preparare a apei calde mult mai calitative.

În acest sens, Termoelectrica desfășoară lucrările de instalare a 120 de Puncte Termice Individuale (PTI) pentru livrarea căldurii și prepararea apei calde, direct la subsolul clădirii. Toate costurile pentru aceste modernizări sunt suportate de Termoelectrica și nu necesită careva investiții din partea locatarilor.

Până acum au fost instalate 53 de PTI-uri, iar restul echipamentelor urmează să fie instalate până în luna octombrie curent.

Noile instalații vor asigura un consum al căldurii eficient și flexibil, în funcție de necesitățile locatarilor. Totodată, acestea vor permite pentru 48 de clădiri, care la momentul actual nu dispun de apă caldă, să beneficieze de acest serviciu. Datorită faptului că PTI-ul este dotat cu două schimbătoare de căldură (unul pentru încălzire și altul pentru apă caldă) acesta are capacitatea de a prepara apa caldă la subsolul blocului și să fie livrată imediat, la temperatura setată. În acest mod, locatarii vor scăpa de cheltuielile de până acum necesare pentru încălzirea apei la diferite echipamente electrice costisitoare.

Soluția modernă de termoficare oferă mai multă economie și independență de consum la nivel de bloc. Prin intermediul panoului de comandă al PTI-ului, va putea fi setată temperatura necesară din bloc și asigurat consum eficient și flexibil al energiei termice pentru încălzire și prepararea ACM în funcție de necesitățile consumatorului. Totodată, instalația dispune schimbătoare de căldură și de traducătoare de temperatură, care oferă posibilitatea de a ajusta consumul de energie termică în funcție de temperatura de afară.

În același timp, odată montat, PTI-ul oferă posibilitatea locatarilor de a-și instala sistemul intern de distribuție a agentului termic pe orizontală, ce oferă multiple avantaje, precum: contorizare individuală pentru fiecare apartament, conectarea/deconectarea la propria dorință, posibilitate de a seta temperatura dorită, etc..

Lucrările sunt desfășurate în cadrul Pachetului C1.10, al Proiectului ”Îmbunătățirea Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică”, creditat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și prevede totodată și montarea rețelelor termice aferente blocurilor dotate cu PTI-uri.

În prezent, Termoelectrica dispune de 770 de PTI-uri instalate în întreg mun. Chișinău.

https://youtu.be/J-mDVy9jy-0




1

Lucrări complexe de modernizare la Sursa I


În cadrul lucrărilor de modernizare planificate la CET Sursa I este preconizată  montarea a trei pompe noi și cinci convertizoare de frecvență. Lucrările au început conform planului, iar executarea lor implică un nivel înalt de pregătire profesională.

Procesele au fost observate de membrii grupului de responsabili ai UCIPE (Unitatea consolidată pentru implementarea și monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii), în frunte cu directorul Aurelia Samson, care au întreprins o vizită de lucru la CET Sursa I.

Este modernizată și pompa de alimentare a cazanului din cadrul Sursei 1, ce a fost pusă în funcțiune încă din anul 1976. Lucrările sunt executate pe etape şi presupun demontarea unor componente masive vechi și instalarea echipamentelor noi și a convertizoarelor de frecvență.

Scopul acestor lucrări este de a determina economii de cca 30% la consumul de energie electrică, comparativ cu utilajul existent, plus extinderea duratei de exploatare și sporirea nivelului de siguranță a funcționării sistemului întreg”, a menționat Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica.

Lucrările sunt efectuate în cadrul Pachetului C.12 din cadrul Proiectului ”Îmbunătățirea Eficienței SACET”, finanțat din creditul Băncii Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și urmează să fie finalizate până la sfârșitul acestui an, fără a fi afectat procesul de producere a energiei electrice și termice prin cogenerare.

 




IMG_9435

Proiectul de modernizare a Termoelectrica, susținut de Banca Mondială, este un succes care merită continuat


Ședința cu managementul proiectului ”Îmbunătățirea Eficienței SACET”, implementat cu sprijinul Băncii Mondiale, a fost axată pe analiza evoluției parametrilor tehnici de funcționare a Termoelectrica, precum pe identificarea unor oportunități noi de colaborare orientate spre eficientizarea infrastructurii companiei.

Conducerea Termoelectrica a apreciat importanța suportului oferit de Banca Mondială și echipa proiectului, exprimându-și interesul pentru continuarea cooperării, în scopul îmbunătățirii serviciilor prestate.

 ”Toate proiectele noastre au o miză clară: Zero pierderi, Zero Avarii! În acest sens, suportul partenerilor de dezvoltare ne ajută să avansăm rapid spre obiectivele noastre.”, a declarat Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica.

 La rândul lor, experții Băncii Mondiale au apreciat pozitiv activitatea întreprinderii și și-au exprimat sprijinul în implementarea cu succes a tuturor proiectelor demarate dar și identificarea unor noi posibilități de colaborare.




IMG_8311

330 blocuri locative și 40 instituții de învățământ din sect. Buiucani sunt ținta lucrărilor de modernizare realizate de Termoelectrica


Din această toamnă, locuitorii sectorului Buiucani, conectați la sistemul centralizat de termoficare, vor avea parte de servicii de încălzire și apă caldă mult mai fiabile.

Se datorează unui șir de modernizări implementate de Termoelectrica, printre care se numără și lucrările de modernizare a unui important tronson de conducte termice supraterane,  cu o lungime totală de peste 600 metri din str. Cireșelor, pe segmentul cuprins între străzile Prunului și Calea Ieșilor.

Acest tronson de rețea termică primară, cu diametrul 800 mm,  are o importanță majoră pentru sistemul centralizat de termoficare, întrucât asigură alimentarea cu încălzire, în perioada rece a anului – a peste 300 de clădiri dintre care 260 de clădiri sunt aprovizionate cu apă caldă tot anul împrejur. Totodată, în caz de necesitate, pe acest tronson pot fi alimentate cu încălzire peste 900 de clădiri din sectoarele Buiucani și parțial Centru și Râșcani.

Lucrările au demarat la sfârșitul lunii iunie, iar pentru a nu afecta consumatorii din regiune de deconectări de la apă caldă, aceștia au fost conectați provizoriu prin alt tronson termic, care permite alimentarea blocurilor cu apă caldă menajeră. La moment sunt în plină desfășurare lucrările de înlăturare a izolației  și demontare a conductelor vechi.

Pentru noi este important să acționăm astfel încât consumatorii serviciilor noastre să nu fie deranjați”, a menționat Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica, inspectând șantierul.

Vechimea conductelor ce sunt înlocuite este de 45 de ani, iar finalizarea lucrării este planificată la sfârșitul lunii iulie.

 

 

 

 




IMG_7558

Termoelectrica modernizează Centrala Termică Vest


Centrala Termică Vest (CT Vest), care asigură cu apă caldă și încălzire consumatorii din sectorul Buiucani, zona Sculeni și parțial sectorul Centru al capitalei, a intrat într-un amplu proces de modernizare.

Fiind un element important în infrastructura de generare a Termoelectrica, lucrările au fost planificate din timp și presupun înlocuirea mai multor echipamente cu un termen depășit de exploatare. Unele au servit chiar și cu 20 ani mai mult, dublu față de cel normativ.

Principalele lucrări vizează reparația capitală a două cazane, a motoarelor și echipamentelor electrice, înlocuirea unui șir de aparate electromecanice și electrice, precum și instalarea convertizoarelor de frecvență – toate aceste echipamente fiind de ultimă generație și eficiente energetic.

“Renovarea capitală a instalațiilor din cadrul CT Vest va permite sporirea gradului de fiabilitate în alimentarea consumatorilor cu încălzire și apă caldă, creșterea indicatorilor de eficiență în exploatarea utilajelor, dar și creșterea semnificativă a gradului de siguranță în exploatare a acestora”, a menționat directorul general al Termoelectrica, Veaceslav ENI.

O parte din aceste lucrări sunt prevăzute în Planul de investiții pentru anul 2019, iar o altă parte se desfășoară în cadrul Proiectului “Îmbunătățirea Eficienței SACET”.

Modernizările au demarat la sfârșitul lunii mai și vor continua până la sfârșitul acestui an, fără a afecta livrările de energie termică pentru încălzire și apă caldă destinate chișinăuienilor.

 




DSC02018

Termoelectrica – lucrări la 90 de metri înălțime, în premieră pentru Republica Moldova


Termoelectrica S.A. reabilitează coșul de evacuare a gazelor de la Centrala Termică Sud. Lucrarea implică un grad înalt de complexitate, fiind executată la 90 de metri înălțime – echivalentul a unei clădiri cu 30 de etaje.


Metoda aplicată pentru reabilitarea acestuia este una inovativă, utilizată în premieră pentru Republica Moldova. Aceasta presupune montarea unui coș de fum metalic, redimensionat, în interiorului coșului de fum existent din beton, ceea ce va asigura o bună funcționare a utilajului de producere, majorând termenul de exploatare a coșului de fum, fără intervenții suplimentare, pe un termen de circa 30 – 40 de ani.


Potrivit directorului general Veaceslav ENI, abordarea strategică de dezvoltare a întreprinderii Termoelectrica S.A. se bazează în special pe aplicarea proiectelor inovative și eficiente energetic, care într-un final să ajute atât la asigurarea unui serviciu calitativ consumatorului final, cât și un grad înalt de eficiență în activitatea companiei.

Centrala Termică Sud asigură cu energie termică pentru încălzire și apă caldă toți locuitorii cartierului Telecentru al capitalei și parțial cei din sectorul Botanica.

 Menținerea în stare bună a coșurilor de fum este o necesitate tehnologica, deoarece evacuarea gazelor de ardere trebuie sa se efectueze la o înălțime care nu afectează populația.

 




IMG_6703

La mulți ani, dragi copii!


Copiii sunt viitorul nostru și doar de noi depinde cum va fi acest viitor. Toți micuții acestei planete au dreptul de a trăi frumos! La mulți ani, dragi copii. Vă mulțumim pentru primirea călduroasă, emoția și energia sinceră cu care ne-ați încărcat.




IMG_6243

Veaceslav Eni: Confortul și încrederea consumatorului sunt prioritatea noastră


Termoelectrica este în plin proces de modernizare, iar îmbunătățirea calității serviciilor și focusarea către consumatori sunt principalele obiective de dezvoltare ale întreprinderii. Declarația a fost făcută de către directorul general al Termoelectrica, Veaceslav Eni, în cadrul Adunării Generale Anuale a Acționarilor, care avut loc miercuri, 29 mai curent.

În cadrul ședinței au fost prezentate rezultatele înregistrate de Termoelectrica S.A. pe parcursul anului 2018, proiectele de dezvoltare implementate, dar și impactul acestora atât pentru consumatori, cât și pentru întreprindere. Totodată, a fost aprobat Planul de Afaceri pentru anul 2019 ce urmărește atingerea mai multor obiective de bază, inclusiv obținerea profitului, majorarea venitului și optimizarea costurilor.

“Suntem în plin proces de implementare a Planului de Investiții pentru anul 2019, care este unul ambițios, ce presupune modernizarea ansamblului tehnologic de producere a energiei termice și electrice prin cogenerare și distribuție a energie termice. Doar prin astfel de investiții putem îmbunătăți serviciile noastre și să oferim confort consumatorilor”, a adăugat directorul general Termoelectrica S.A..

Evenimentul a întrunit reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii și ai Agenției Proprietății Publice, membri ai Consiliului Societății, Comisiei de Cenzori și reprezentanții statului.
IMG_6213

IMG_6243

IMG_6209

IMG_6211

IMG_6218

IMG_6236

IMG_6238

IMG_6257




IMG_5441

Servicii de termoficare mai calitative pentru locuitorii a 40 de blocuri din sect. Râșcani


Din această toamnă, locuitorii sectorului Râșcani vor avea parte de servicii de termoficare mult mai calitative și sigure. Vorbim despre 40 de blocuri locative din str. B. Voievod, Moscova și Florilor, unde Termoelectrica S.A. a demarat lucrări de modernizare a unui tronson de rețea termică.

Decizia vine în contextul în care pe acest tronson, unde conducta are un termen de exploatare de peste 40 de ani, au avut loc mai multe defecțiuni.

Proiectul de modernizare prevede înlocuirea a 230 metri de conductă cu DN 300 mm.

”Prin acest proiect de modernizare a rețelei termice reușim să sporim eficiența energetică și să oferim servicii de termoficare la standarde mult mai înalte”, a menționat Veaceslav Eni, directorul general la Termoelectrica.

În contextul acestor lucrări, pentru 18 blocuri locative și 4 cămine este stopată apa caldă caldă în perioada 27 mai-18 iunie. Lucrările de amenajare urmează să fie finalizate la sfârșitul lunii iunie. 




VE

Identificarea căilor de îmbunătățire a serviciilor de termoficare – o prioritate pentru Termoelectrica


Calitatea, accesibilitatea și siguranța serviciilor Termoelectrica depind direct de competența și profesionalismul echipei, iar aplicarea experiențelor și bunelor practici internaționale în domeniu este un subiect prioritar pe agenda managementului companiei. Declarația aparține directorului general Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, care se află într-o vizită de lucru la București, unde participă la o conferință internațională în domeniul energetic, la tema: ”Căldură accesibilă, eficientă, și durabilă prin cogenerare. Perspective europene și lecții învățate”.

Evenimentul a întrunit zeci de specialiști și reprezentanți ai domeniului energetic din diverse țări, fiind astfel o platformă valoroasă de comunicare și identificarea de noi soluții privind producerea energiei în cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea sistemelor de termoficare.

Pe această platformă, Veaceslav Eni a avut un șir de discuții axate pe identificarea schimbului de experiență și posibile parteneriate în acest sens, menționând faptul că îmbunătățirea calității serviciilor de termoficare reprezintă o preocupare continuă pentru întreprindere.




IMG_4910

Angajații Termoelectrica S.A. s-au implicat activ în curățenia generală de primăvară


Câteva sute de angajați ai Termoelectrica S.A. s-au mobilizat, vineri, 26 aprilie curent, pentru a strânge deșeurile și frunzele uscate din parcul Râșcani și Aleea Termoelectrica. În acest mod aceștia s-au alăturat Campaniei de salubrizare de primăvară, lansată de primăria mun. Chișinău, ce are drept scop curățarea spațiilor publice.

Cu dorința de a avea un oraș mai curat de Sărbătorile de Paște,  angajații întreprinderii au început acțiunile de salubrizare de la prima oră a dimineții,  adunând tone de frunze uscate și deșeuri.

Toți ne dorim să locuim într-un oraș curat, frumos amenajat și fără deșeuri aruncate la întâmplare.  Iar implicarea activă a colegilor noștri în astfel de acțiuni, demonstrează faptul că e necesar aportul valoros al fiecăruia dintre noi, pentru a atinge acest rezultat ”, precizează Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica S.A..

În mai puțin de patru ore, au fost colectate cinci autobasculante cu frunze uscate și deșeuri. Termoelectrica participă anual activ la activități de salubrizare a Chișinăului, atât cu utilaje și unități de transport, cât și cu forță de muncă.




56615057_2143626525672503_8044238394085081088_o

Moldenergy 2019: Termoelectrica prezintă soluții inteligente de termoficare centralizată


În perioada 3-6 aprilie curent, Termoelectrica S.A. participă la expoziția în materie de soluții energetice – Moldenergy, care se desfășoară la Moldexpo. În cadrul evenimentului, o echipă de specialiști ai companiei vor prezenta soluția de termoficare – Încălzire Centralizată Autonomă.

Prezent la inaugurarea expoziției, Secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatii, și primarul general interimar, Ruslan Codreanu, au apreciat soluția de termoficare promovată de Termoelectrica S.A., menționănd că prin astfel de proiecte se obțin un șir de beneficii atât pentru consumator, furnizor, cât și pentru autoritățile publice, asigurându-se un grad înalt de eficiență energetică, prin intermediul tehnologiilor prietenoase mediului.

Punctul Termic Individual (PTI) și Distribuția pe orizontală, care alimentează clădirea cu încălzire și apă caldă, pe bază de agent termic, este o alternativă ecologică, ce poate oferi oamenilor aceleași beneficii ca în cazul centralelor termice individuale, însă fără gaz și fără emisii de substanțe toxice”, a menționat directorul general al întreprinderii, Veaceslav ENI, cu referire la faptul că eficiența sistemului a fost demonstrată, și nu în zadar cele mai dezvoltate state din Europa și S.U.A utilizează încălzirea centralizată pentru termoficarea urbană eficientă.

La standul Termoelectrica a fost adus un PTI – instalație responsabilă de furnizarea energie termice pentru încălzirea locuinței și pentru prepararea apei calde menajere, în regim non-stop. Menținerea căldurii la parametrii programați și reglarea automatizată a temperaturii din sistemul intern de încălzire, în funcție de temperatura exterioară sau de necesitate sunt doar câteva avantaje în utilizare pe care le are. Mai multe detalii puteți afla de la inginerii care vă stau la dispoziție pentru consultații la acest subiect, pe parcursul întregii expoziții.




IMG-20190329-WA0003

Experiența Termoelectrica, împărtășită în cadrul unei conferințe internaționale de la Moscova


Directorul General al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, a întreprins o vizită oficială la Moscova, acolo unde pe parcursul zilei de astăzi participă la o conferință internațională dedicată încălzirii centralizate.

În cadrul evenimentului, Veaceslav Eni a prezentat proiectele privind reabilitarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) din mun. Chișinău, precum și experiența de succes aplicată în Republica Moldova de către Termoelectrica S.A. în modernizarea sistemelor inginerești de livrare a energiei termice, prin distribuția pe orizontală și Punctele Termice Individuale, care au demonstrat un șir de beneficii cu impact pozitiv, atât pentru furnizor, cât și pentru consumator.

În perioada anilor 2015-2018, cu forțe proprii, dar și cu suportul partenerilor externi, Termoelectrica a reușit să reabiliteze peste 113 km de conducte termice.  În acest mod, sporim eficiența energetică a sistemului și garantăm servicii de termoficare fără întreruperi și abateri”, a precizat Directorul General al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni. Totodată, directorul general a făcut referire la faptul că în ultimii ani, Termoelectrica S.A. înregistrează rezultate deosebite inclusiv în contextul promovării sistemului centralizat de termoficare, prin conectarea noilor obiective la SACET.

Aflată la a șasea ediție, Conferința are drept scop prezentarea experienței mai multor state din Europa Centrală și de Est, privind soluțiile implementate de distribuție a agentului termic, precum și lansarea parteneriatelor  între companiile de termoficare și producători de tehnologii și echipamente utilizate în termoficarea centralizată.




IMG_4148

Măsuri de eficiență energetice pentru sectorul public și fondul locativ


Sectorul public și fondul locativ municipal are nevoie de proiecte cu privire la îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor. La această concluzie s-a ajuns în cadrul unei ședințe de lucru la Termoelectrica S.A., cu participarea unei delegații din partea Băncii Mondiale, care se află în Republica Moldova, în cadrul unei vizite de documentare.

Potrivit directorului general Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI, eficiența energetică a clădirilor este un subiect sensibil pentru întreaga țară, iar Republica Moldova are nevoie de politică strategică în acest sens, cu aplicarea măsurilor în complex, atât din punctul de vedere a modernizării instalaților de furnizare a energiei termice pentru încălzire și apă caldă, cât și de anveloparea clădirilor, înlocuirea geamurilor, repararea acoperișurilor etc.

Nu este rentabil să repari o instalație învechită, atunci când există posibilitatea de utilizare a noilor tehnologii, care pe lângă reducerea consumurilor, aduc un șir de beneficii pentru locatari”, a specificat Veaceslav ENI.

De cealaltă parte, experții Băncii Mondiale au apreciat poziția Termoelectrica în legătură cu aceste aspecte, menționând faptul că proiectele realizate de întreprindere în ultimii 2 ani cu referire la modernizarea infrastructurii de livrare a energiei termice demonstrează faptul că oferă un șir de beneficii și un grad sporit de eficiență energetic, respectiv, necesită a fi implementate în cât mai multe clădiri, iar Banca Mondiala va examina posibilitatea susținerii unor astfel de proiecte și pe viitor.




IMG_4055

Banca Mondială efectuează o vizită de lucru la Termoelectrica


       O delegație formată din experți ai Băncii Mondiale se află într-o vizită de lucru la Termoelectrica S.A., unde participă la mai multe ședințe și ateliere de lucru cu administrația întreprinderii. Scopul vizitei este de a prezenta și analiza rezultatele preliminare ale Studiului privind optimizarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET).

Administrația întreprinderii Termoelectrica S.A. a accentuat importanța unor astfel de ședințe de lucru, care ajută nu doar la înțelegerea problemelor specifice din sistemul termoenergetic, dar și la identificarea unor soluții optime, pe ambele părți.

     ”Toate investițiile întreprinderii Termoelectrica sunt focusate spre modernizarea infrastructurii de producere a energiei electrice și termice, cât și furnizarea energiei termice. Însă, pentru a ne dezvolta cu pași mai rapizi, suportul partenerilor externi este indispensabil” a precizat directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni.

       Studiul privind optimizarea capacităților de generare a energiei în complex cu structura SACET-ului, elaborat cu suportul Băncii Mondiale, presupune identificarea  oportunităților și investițiilor necesare  pe termen scurt, mediu și lung pentru dezvoltarea complexului termoenergetic al mun. Chișinău.

    Totodată, agenda de lucru a membrilor Misiunii Băncii Mondiale prevede examinarea și evaluarea progreselor înregistrate de Termoelectrica S.A. în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Eficienței SACET, care este implementat cu succes înainte de termenii stabiliți.




IMG004

Directorul general al Termoelectrica S.A. a avut o întrevedere cu potențiali parteneri de dezvoltare ai USAID


Administrația Termoelectrica a avut o întrevedere cu un grup experți, câștigători ai unui proiect al Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), privind evaluarea posibilităților de producere a energiei în Republica Moldova. Principalele subiecte de discuție au vizat identificarea oportunităților de colaborare privind dezvoltarea potențialului de producere a energiei electrice și termice la Sursele Termoelectrica S.A..

     ”Suntem deschiși pentru noi parteneriate de dezvoltare și depunem tot efortul pentru a deveni competitivi și a atrage cât mai multe investiții, astfel încât să  reușim  să ne îmbunătățim serviciile prestate” a menționat  Veaceslav ENI.

        În cadrul discuțiilor, Veaceslav ENI a remarcat bunele relații de colaborare ale întreprinderii Termoelectrica S.A. cu Banca Mondială, cu sprijinul căreia,  în ultimii ani, în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Eficienței SACET,  au fost implementate un șir de pachete de țin de modernizarea și reabilitarea sistemului centralizat de termoficare.

        De cealaltă parte, experții străini au apreciat rezultatele înregistrate de Termoelectrica, într-un timp atât de scurt și au menționat că sunt deschiși  pentru continuarea discuțiilor și identificarea unor proiecte comune de colaborare.




04

Termoelectrica racordează clădirea Gării în regim de urgență la sistemul centralizat de termoficare


Administrația Termoelectrica a reacționat prompt la problema Gării din Chișinău, ce a rămas fără nicio sursă de energie termică în plină iarnă, din cauza unei defecțiuni majore a propriei centrale pe gaz. Astfel, o echipă de specialiști ai întreprinderii este antrenată în lucrările de conectare a clădirii Gării la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET).

Atât pe parcursul zilei de astăzi, cât și celei de mâine, se efectuează lucrări de montare a Punctului Termic Individual și în paralel are loc conexiunea la rețelele termice primare.
”Lucrăm în regim alert, prim urmare, planificăm ca în cel mult două zile, să reușim să conectăm clădirea Gării la serviciile de termoficare, astfel încât angajații, precum și pasagerii care așteaptă aici trenul, să beneficieze cât mai urgent de confort termic”, a precizat Veaceslav ENI, directorul general al Termoelectrica S.A..

 După conectarea la SACET, Gara Chișinău va avea parte de toate beneficiile unui sistem autonom de încălzire, însă mai ieftin, sigur, eficient și ecologic. Datorită Punctului Termic Individual instalat, administratorul clădirii va avea posibilitatea să regleze temperatura la căldură în funcție de necesitate și, totodată, clădirea va beneficia de apă caldă non-stop.

Proiectul de îmbunătăţire a eficienţei SACET, Pachetul C.1.3, implementat de Termoelectrica, în ultimii trei ani, prevede conectarea instituțiilor publice la sistemul centralizat de termoficare. În prezent, 75 de obiecte ce aparțin instituțiilor publice au fost deja conectate la încălzirea centralizată, în cadrul acestui Pachet.




1_343

Ministrul Economiei și Infrastructurii, în vizită de lucru la Termoelectrica S.A.


Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a întreprins o vizită de lucru la S.A. „Termoelectrica”, pentru a inspecta cât de pregătit este sistemul de alimentare cu energie termică din mun. Chișinău (SACET), pentru perioada rece a anului.

Chiril Gaburici a discutat cu conducerea și angajații despre posibilitatea îmbunătățirii calității serviciilor de termoficare. „Trebuie să asigurăm confortul zilnic al cetățenilor cu servicii de termoficare calitative. Mă bucur să găsesc o echipă de profesioniști, unită, cu un conducător dedicat, care are grijă ca serviciile să fie prestate calitativ și să constat că Termoelectrica este pregătită anul împrejur pentru a furniza căldură locuitorilor din Chișinău. Este important să evităm situațiile imprevizibile, garantând astfel, livrarea energiei termice în regim normal”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.

Potrivit datelor, la moment sunt antrenate 16 Stații de Pompare – pentru asigurarea regimului hidraulic, circa 4024 de obiecte sunt conectate la sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, dintre care 2694 sunt blocuri locative, iar temperatura prestabilită a agentului termic corespunde graficului aprobat – 95/55 Grade Celsius. Toți consumatorii Termoelectrica S.A., inclusiv în zona suburbană sunt asigurați cu agent termic la parametrii prestabiliți.

„În vara anului 2018 am muncit mult, pentru a fi pregătiți pentru necesitățile consumatorilor în perioada rece. Anul acesta au fost modernizați peste 16 km de conducte termice și izolați 18 km de conducte termice supraterane, dublu față de anul precedent. Totodată s-a lucrat la îmbunătățirea capacității de producere a energiei electrice și termice în regim de cogenerare și asigurare a mentenanței Centralei Electrice cu Termoficare (CET) Sursa I și CT Vest”, a precizat directorul general al Termoelectrica, Veaceslav Eni.

Printre acțiunile de eficientizare și modernizare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică se numără și înlocuirea a peste 230 de contoare de energie termică în blocurile locative și a altor peste 1700 de contoare de măsurare a apei calde menajere; implementarea sistemului back-to-back pentru livrarea energiei termice în sect. Buiucani, ceea ce permite aprovizionarea în regim non-stop a acestei zone cu servicii de apă caldă și căldură. De asemenea, a fost modernizată Stația de Pompare nr. 5 din sect. Botanica, care asigură livrarea energiei termice pentru încălzire și prepararea apei calde menajere pentru peste 30.000 locuitori din zona de sud a mun. Chișinău.

Sursa: mei.gov.md




47574834_2147133005541146_7376631014057050112_n

Veaceslav Eni, la Forumul de afaceri al Parteneriatului estic: Vom prelua cele mai bune practici din domeniul eficienței energetice


O delegație din partea Ministerului Economiei și Infrastructurii  și întreprinderii Termoelectrica S.A. participă în aceste zile la Forumul de afaceri al Parteneriatului estic, ediția 2018, care are loc la Viena. Principalele subiecte puse în dezbatere sunt eficiența energetică și energia regenerabilă.

În cadrul Forumului, participanții au ocazia de a face schimb de informații  și experiență din domeniu. Totodată, cei prezenți la eveniment  se concentrează pe integrarea noilor tehnologii în dezvoltarea sectorului energetic, tendințele actuale și pașii necesari ce trebuie urmați în viitor, în acest domeniu.

Eficiența energetică și îmbunătățirea serviciilor prestate reprezintă două obiective importante  de dezvoltare pentru Termoelectrica S.A.. Acest eveniment ne oferă posibilitatea să facem  schimb de cunoștințe și de opinii în aceste domenii, astfel încât să ne inspirăm de la colegii noștri din alte  țări și să preluăm cele mai bune practici din  domeniu ”, a precizat directorul general  al Termoelectrica S.A, Veaceslav Eni.

Prezent la Forum,  Călin Negură, Șeful Direcției Politici în Domeniul Energetic, din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, a precizat: ”Dezvoltarea reformelor de îmbunătățire a  aprovizionării populației cu energie, promovarea eficienței energetice și a utilizării resurselor regenerabile de energie este o politică de stat, prioritară, la care muncim continuu”.

Forumul de afaceri al Parteneriatului estic este organizat de către Președinția Austriacă a Consiliului UE și oferă posibilitatea reprezentanților companiilor, experților și instituțiilor publice din statele membre ale UE și din cele șase țări membre ale Parteneriatului estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina) să facă schimb de cunoștințe și de opinii în domeniul eficienței energetice și al energiei regenerabile, precum și în domeniul IT și al pieței digitale.




IMG_9772

Ziua Donatorului de sânge la Termoelectrica S.A.


Peste 100 de angajați ai Termoelectrica S.A. și-au început astăzi ziua cu un scop nobil, donând sânge pentru a salva viața altor oameni. În acest fel a fost marcată la întreprindere Ziua donatorului de sânge, sub genericul ”Prețuiește viața”.

În cadrul întreprinderii Termoelectrica S.A. a fost amenajat de către Centrul Național de Transfuzie a Sângelui (CNTS) un punct mobil de colectare, la care angajații întreprinderii au făcut cozi. Preventiv, aceștia s-au înscris într-o listă, prin care și-au manifestat intenția de a dona sânge benevol. Potrivit lor, procedura de colectare a sângelui este una obișnuită și nu e dureroasă deloc.

Nu am putut rămâne indiferenți față de campania lansată de Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. Suntem o întreprindere responsabilă social și este de datoria noastră să fim solidari față de cei care au nevoie de implicarea noastră. Este un gest care vine din inimă, în speranța că astfel vom pune umărul la salvarea și vindecarea  mai multor vieți”, susține administrația Termoelectrica S.A..

De cealaltă parte, reprezentanții CNTS au mulțumit angajaților companiei pentru deschidere și implicare, menționând faptul că sângele colectat astăzi va contribui semnificativ la asigurarea cu stocul necesar mai multe spitale, pentru o perioadă de timp.

Potrivit reprezentanților Centrul Național de Transfuzie a Sângelui,  stocul a fost astăzi completat cu peste 100 de pungi de sânge a câte 470 ml fiecare, rezultat atins în doar câteva ore.




44316736_1911410895560735_918579069505765376_o

Încălzirea centralizată – soluția eficientă energetică pentru termoficarea în orașe


Încălzirea centralizată este opțiunea sigură și eficientă energetic pentru termoficarea la nivel urban, iar soluția – Încălzire Centralizată Autonomă (Punct Termic Individual + Distribuție pe orizontală) este alternativa ecologică ce poate oferi oamenilor aceleași beneficii ca în cazul centralelor termice individuale, însă fără gaz/ foc deschis în casă și fără emisii de substanțe toxice. La aceasta concluzie au ajuns experți în energie din țară și peste hotare, care s-au întrunit la Chișinău în cadrul Conferinței internaționale: “Încălzirea urbană eficientă: Soluții și provocări”.

Evenimentul, organizat de Termoelectrica S.A., a întrunit peste 130 de oaspeți, reprezentanți ai companiilor energetice, ai autorităților publice centrale și locale, reprezentanți ai opiniei publice, mediului de afaceri,  specialiști în domeniu din țară și de peste hotare.

Potrivit directorul general Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI, asigurarea  oamenilor cu servicii energetice eficiente este un subiect de o importanță deosebită pentru Republica Moldova, care se confruntă cu un șir de provocări la acest capitol, în special în ultimii 10-15 ani.

La nivel internațional, de-a lungul anilor, a fost promovată intens soluția Încălzirii Autonome Centralizate, prin instalarea Punctelor Termice Individuale și a Distribuției pe orizontală, pe bază de agent termic și fără emisii de substanțe toxice care pun în pericol viața și sănătatea oamenilor”, a precizat directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni.

Prezent la eveniment, directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Tudor Copaci, a salutat evoluția sistemelor centralizate de termoficare din Chișinău, menționând importanța proiectelor de modernizare derulate în ultimii ani.

Ne bucură faptul că inițiativa Guvernului Republicii Moldova de restructurare a SACET-ului din Chișinău a dat roade, iar împreună cu partenerii de dezvoltare, în doar 3 ani Termoelectrica a devenit o întreprindere exemplu, pășind pe o nouă cale – cea de modernizare, servicii calitative și focusarea pe asigurarea necesităților consumatorilor ”, a specificat Tudor Copaci.

De cealaltă parte, reprezentantul oficiului Băncii Mondiale din Republica Moldova, Șeful Proiectului Îmbunătățirea eficienței SACET, a menționat că rezultatele înregistrate la Chișinău în domeniul termoficării centralizate este un exemplu pentru multe alte state, deoarece în mai puțin de 3 ani Termoelectrica a reușit valorificarea fondurilor din proiect de peste 80%, ceea ce este un rezultat extraordinar, deoarece Proiectul va fi finalizat practic cu 2 ani înainte de termen.

Pe parcursul evenimentului, părțile implicate au discutat și despre povocările în domeniu, dar și soluțiile viabile pentru ca sistemele centralizate de termoficare să devină  competitive. Totodată,  Institutul de Energetică al Academiei de Științe a Moldovei (IEAȘM) a prezentat rezultatele Studiului: ”Analiza impactului centralelor termice individuale (CTI) pe gaze naturale asupra sănătății publice și a mediului ambiant” realizat recent.

Centralele Termice Individuale reprezintă un pericol foarte mare pentru viața și sănătatea oamenilor. Cel puțin 4 oameni mor anual din cauza acestor centrale. Totodată, datele statistice denotă faptul că poate fi identificat un trend alarmant în privința cazurilor de intoxicări  cu monoxid de arbon în rândul populației”,  a precizat Mihai Tîrșu, directorul IEAȘM.

Conferința ”Încălzirea urbană eficientă: Soluții și provocări”, se desfășoară în perioada 19-20 octombrie, se încheie mâine  cu organizarea unui șir de excursii la cele mai importante obiecte energetice ale Termoelectrica S.A.

Termoelectrica S.A. Proiecte și realizări în 3 ani de activitate

Provocări și soluții privind conectarea blocurilor noi la încălzirea centralizată

Încălzire centralizată autonomă. Soluția optimă de termoficare pentru mun. Chișinău

Analiza impactului centralelor termice individuale (CTI) pe gaze naturale asupra sănătății publice și a mediului ambiant

Evoluția sistemului de termoficare din mun. Bălți și strategiile de dezvoltare ale S.A. „CET-Nord” pentru următorii ani

Fezabilitatea economico-financiară a instalațiilor de cogenerare în condițiile Republicii Moldova

Încălzirea eficientă a locuințelor la nivel urban – provocări și soluții

Politica statului în domeniul asigurării eficienței energetice la nivel urban

Tehnologii de modernizare a surselor centralizate de alimentare cu energie

Analiza impactului centralelor termice individuale pe gaze naturale asupra sănătății publice și a mediului ambiant




IMG_3926

VIDEO. Termoelectrica S.A. a oferit trei abonamente gratuite la încălzire. Cine sunt câștigătorii


        Termoelectrica S.A. a sărbătorit Hramul orașului Chișinău alături de clienții săi, oferind trei abonamente la încălzire și apă caldă, în cadrul Tombolei ”Termoelectrica dăruiește căldură” ediția a II-a. La fel ca și în anul precedent, câștigătorii au fost aleși  chiar pe 14 octombrie, la cortul întreprinderii, care a fost amplasat în centrul capitalei, la manifestația dedicată Hramului Orașului.

       Așadar, norocoșii selectați prin tragere la sorți  au primit certificate, conform premiului obținut:

– Radauțan Galina a obținut Premiului I – 3 luni de încălzire și preparare a apei calde menajere gratuită (octombrie, noiembrie, decembrie 2018).

– Lucic Vadim a obținut Premiului II – 2 luni de încălzire și preparare a apei calde menajere gratuită (noiembrie, decembrie 2018).

– Bostanica Mariana a obținut Premiului III – 1 lună de încălzire și preparare a apei calde menajere gratuită (decembrie 2018).

       Condițiile de participare la tombolă au fost foarte simple. Toți participanții trebuind să îndeplinească următoarele condiții:

  • Să nu dețină datorii față de consumul de energie termică (încălzire și apă caldă menajeră);
  • Să prezinte factura achitată pentru energia termică și apa caldă menajeră (pentru ultima lună de facturare);
  • Să declare pe propria răspundere, precum că deține în proprietate/ locațiune/folosință apartamentul;
  • Să se înregistreze pentru participarea la tombolă;
  • Să se identifice cu actul de identitate.

     Înregistrarea la tombolă a început la ora 10:00 şi s-a încheiat la ora 15:50, la standul Termoelectrica. Câștigătorii au selectați prin tragere la sorți la ora 16:00 și  au fost premiați instant cu certificate,  conform premiului obținut. La standul Termoelectrica a fost instalat și un Punct de Informare, unde toți cei interesați de activitatea companiei și de începerea noul sezon de termoficare au fost consiliați de specialiștii companiei.

 




IMG_7298

VIDEO. 16 km de conducte termice modernizate în doar 4 luni


Termoelectrica S.A. implementează un plan ambițios de modernizare a Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică, reabilitând și schimbând în acest an circa 16 km de conducte termice, dublu în comparație cu anul precedent. Lucrările vor fi finalizate până în prima jumătate a lunii octombrie și au drept scop creșterea eficienței sistemului centralizat de termoficare, racordarea noilor consumatori și oferirea serviciilor la cel cât mai înalt nivel, în regim non-stop.

Chiar dacă inițial Planul de Investiții pentru anul 2018 prevedea reabilitarea a 13 km de conducte termice, după un șir de discuții și o analiză amănunțită a situației din teritoriu, s-a decis suplinirea acestuia cu încă trei km: ”Suntem focusați în totalitate pe asigurarea consumatorilor noștri cu confort și calitate. Astfel, pe lângă modernizările pe care le-am făcut până acum, vom reabilita încă șase  tronsoane de rețea termică cu țevi moderne, preizolate și eficiente energetic. Aceste modernizări vor duce la reducerea  riscului de avarii,  reducerea pierderilor tehnologice, conectarea noilor consumatori și creșterea eficienței sistemului de termoficare”, precizează directorul general Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI.

23 tronsoane de rețele termice modernizate în ultimele 4 luni: 

  • Burebista – 400 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 800 mm;
  • Malai: 385 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 300 mm;
  • Nicolae Costin: 450 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 500 mm;
  • Nicolae Testemițanu: 340 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 400 mm.
  • Valea Crucii: 800 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 400 mm (două tronsoane);
  • Tudor Vladimirescu: 175 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 800 mm;
  • Calea Orheiului: 560 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 250 mm;
  • Bd-ul Moscova: 250 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 400 mm;
  • Trandafirilor, 13/2: 80 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 250 mm;
  • Str. Cetatea Albă:475 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 150 mm;
  • Plaiului: 435 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 100 mm;
  • Ceucari: 500 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 250 mm;
  • Mitropolit Bănulescu Bodoni: 300 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 300 mm;
  • Petru Movilă: 300 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 150 și 130 mm;
  • Lermontov: 420 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 200 și 40 mm;
  • Melestiu: 1504 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 400 și 250 mm;
  • Alba-Iulia: 600 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 500 mm;
  • Vadul lui Vodă: 400 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 1000 mm;
  • Mihai Viteazul, 10/2: 820 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 700 mm;
  • Bd-ul Mircea cel Bătrân: 120 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 400 mm;
  • Alexandru cel Bun, 49/2: 670 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 80,100,150 mm;
  • Sarmizegetusa, 53: 60 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 125 mm. Lucrările s-au desfășurat în contextul conectării unui nou consumator la sistemul centralizat de termoficare.
  • Ginta Latină, 8: 540 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 150, 100, 80 mm. Lucrările se desfășoară în contextul conectării unui nou consumator și vor fi finalizate până la începutul lunii octombrie.

Totodată, până la mijlocul lunii octombrie, urmează să efectuăm și reabilitarea a alte 13 tronsoane de rețele termice:

  • Onisifor Ghibu: 260 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 500 mm. Lucrările vor fi efectuate pe parcursul lunii septembrie.
  • Bd-ul Dacia: 270 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 200 mm. Lucrările vor fi efectuate pe parcursul lunii septembrie.
  • Andrei Lupan: 815 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 400 mm. Lucrările vor fi efectuate pe parcursul lunii septembrie.
  • Bd-ul Mircea cel Bătrân, 9: 630 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 300/400 mm. Lucrările vor fi efectuate până la începutul lunii octombrie;
  • Bd-ul Mircea cel Bătrân, 3: 200 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 400 mm. Lucrările vor fi efectuate până la sfârșitul lunii septembrie;
  • Marinescu: 785 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 159/250 mm (2 tronsoane). Lucrările vor fi efectuate până la mijlocul lunii octombrie;
  • Bd-ul Traian: 125 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 80 mm. Lucrările vor fi efectuate până la mijlocul lunii octombrie;
  • Gradina Botanică: 736 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 500 mm. Lucrările vor fi efectuate până la mijlocul lunii octombrie;
  • Alexandru cel Bun: 56 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 40 mm. Lucrările vor fi realizate cu scopul de a conecta un nou consumator, până la sfârșitul lunii septembrie;
  • Columna, 180 : 610 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 100 și 50 mm. Lucrările vor fi efectuate până la mijlocul lunii octombrie;
  • Armenească, 45: 75 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 50 și 70 mm. Lucrările vor fi efectuate până la începutul lunii octombrie;
  • Alexei Mateevici: 210 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 100 mm. Lucrările vor fi efectuate până la mijlocul lunii octombrie;
  • Ginta Latină, 19/6: 50 de metri de conductă termică cu Diametrul Nominal (DN) 150, 100, 80 mm. Lucrările se vor desfășura în contextul conectării unui nou consumator și vor fi efectuate până la mijlocul lunii octombrie.

Pe durata lucrărilor, pentru a nu afecta consumatorii din zonele respective, Termoelectrica S.A. a identificat soluții alternative de aprovizionare cu apă caldă menajeră, respectiv, doar în cazuri excepționale și pentru perioade scurte de timp vor fi deconectări. Astfel, consumatorii vizați de sistarea serviciului de livrare a apei calde vor fi informați prin anunțuri plasate la scara blocului, precum și pe site-ul întreprinderii – www.termoelectrica.md,  la rubrica ”Defecțiuni. Deconectări planificate”.

Pentru a fi la curent  cu sinteza lucrărilor zilnice, dar și deconectările la zi, accesați  site-ul nostru –  www.termoelectrica.md, rubrica ”Pentru consumatori” și ”Media”.

Contați pe energia noastră!




Colaj 2

Veaceslav ENI: Modernizarea SACET-ului este o prioritate pentru noi


Modernizarea și eficientizarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) sunt o prioritate de bază pentru Termoelectrica S.A.. În acest context, zilnic sunt demarate o serie de activități focusate pe reabilitarea rețelelor termice și prevenirea situațiilor excepționale. Punctele în care se execută lucrările de astăzi, au fost vizitate de către directorul general al întreprinderii, Veaceslav Eni, care s-a asigurat în legătură cu desfășurarea  în termen a lucrărilor demarate și a calității acestora.

În această perioadă toate forțele noastre sunt concentrate pe modernizarea unor tronsoane importante de  rețele termice din sect. Râșcani. Echipele și partenerii noștri depun efortul maxim în modernizarea a trei tronsoane importante de rețele termice din străzile T. Vladimirescu și Grătiești și bd-ul Moscovei, astfel încât să reușim să ne încadrăm în termenii stabiliți. Efectele acestor modernizări vor fi resimțite în primul rând de către consumatorii noștri, care vor avea parte de servicii de termoficare la un nivel mult mai înalt, datorită creșterii fiabilității sistemului”, a declarat directorului general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni.

Așadar, pe parcursul zilei de vineri, 13 iulie, echipele Termoelectrica întreprind următoarele lucrări:

În sectorul Râșcani:

– Am demarat lucrările de modernizare a unui tronson de rețea termică din bd-ul Moscovei, pe o lungime de 250 de metri, cu diametrul nominal 400 mm. Această conductă se afla într-o stare de uzură avansată, având un termen de exploatare de circa 40 ani. Modernizările în această zonă urmează a fi finalizate până pe  03 august.

– Lucrăm cu spor pe T. Vladimirescu, unde modernizăm rețeaua termică cu diametrul de 800 mm, pe o lungime de 160 de metri, în perimetrul străzilor A. Doga și Florării.

– Continuăm lucrările de modernizare a traseului din str. Grătiești, pe un tronson de 560 de metri, cu diametrul nominal de 250 mm.

În sectorul Centru:

  • Efectuăm lucrări de sudare a unei țevi secundare de la nodul elevatorului aflat în subsolul blocului de pe str. Ismail, 46.
  • Montăm robinete sferice cu diametrul nominal 40 mm pe adresa str. Eminescu, 35. Lucrarea este planificată în această după-amiază pe un termen de două ore.

În sectorul Buiucani

  • Suntem pe ultima sută de metri privind finalizarea lucrărilor de reconectare a consumatorilor la noul traseu de 450 m, cu diametrul nominal 500, care a fost recent modernizat.
  • Se efectuează lucrări de reabilitare în căminul termic de pe bd-ul Ștefan cel Mare și Sfânt, 162.

În sectorul Botanica

  • Au demarat lucrările de descoperire a unui tronson de conductă termică de circa 400 de metri, cu diametrul nominal 400 mm, din str. Cuza Voda 39/3. Rețelele vechi, care au fost exploatate 34 de ani, unde urmează să fie înlocuite cu alte noi, moderne și eficiente energetic.
  • Efectuăm lucrări de amenajare a teritoriului unde au fost efectuate lucrări de modernizare a două tronsoane de rețele termice din str. Burebista, Valea Crucii.
  • Înlăturăm o scurgere pe conducta de energie termică din str. Zelinski, 26/3. Lucrările vor fi finalizate până la ora 18:00.

În sectorul Ciocana

  • Înlăturăm două scurgeri de agent termic și apă caldă menajeră din str. Podul Înalt și Ginta Latină, până la ora 18:00.

Contați pe energia noastră!

Pentru a fi la curent cu programul lucrărilor zilnice efectuate de către Termoelectrica S.A., accesați rubrica – Pentru Consumatori, Secțiunea – Lucrări. Sinteza zilei.

 




LIA_9477

Termoelectrica a inaugurat în Chișinău o alee cu mobilier din țevi reciclate


Termoelectrica S.A. a inaugurat, în parcul Râșcani al capitalei (str. Braniștii) o alee, amenajată cu bănci, urne, minibiblioteci stradale, parcări pentru biciclete și alte obiecte de decor, confecționate chiar de către angajații companiei, din țevi și alte materiale reciclate. Spațiul a fost identificat în urma unui concurs public, în cadrul căruia au fost selectate și supuse votului circa 40 de locații din mun. Chișinău.

Prin urmare, proiectul de amenajare a aleii din str. Braniștii s-a bucurat de o susținere colosală din partea societății civile, deoarece zona era practic impracticabilă, abandonată și necirculată. Ulterior, pe parcursul a două săptămâni s-a lucrat intens la curățarea arborilor și a teritoriului de crengi și iarbă uscată, la nivelarea terenului, semănatul ierbii, lucrări de instalare a bordurii, lucrări de modernizare a scărilor și a pavajului, precum și pregătirea terenului pentru instalarea băncilor, urnelor, bibliotecilor stradale, parcărilor pentru biciclete și restul elementelor de decor.

Aleea a fost inaugurată în prezența a zeci de locuitori ai sect. Râșcani, dar și a  autorităților publice locale, care au apreciat inițiativa Societății pe Acțiuni Termoelectrica, menționând că Termoelectrica nu încălzește doar iarna, dar și vara prin fapte bune și binevenite pentru locuitorii capitalei.

”Ne-am propus să fim inovativi, iar țevilor utilizate, prin care am distribuit anterior energie termică în mun. Chișinău, să le dăm o “a doua viață”, transformându-le în lucruri utile pentru fiecare dintre noi.  Este o alee la care a depus suflet întreaga echipă și care o dedicăm consumatorilor noștri. Prin astfel de acțiuni ne dorim să fim mai aproape de consumatorii noștri, poziționându-ne nu doar ca un simplu prestator de servicii, dar și ca un prieten care este mereu gata să pună umărul pentru a construi lucruri frumoase”, a adăugat directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI.

Lucrările de amenajare au fost efectuate de către Termoelectrica, cu susținerea partenerilor companiei.




IMG_6267

Termoelectrica S.A., premiată cu Medalia de aur și cu statueta „Zeița Calității" la Gala Businessului Moldovenesc


 Termoelectrica S.A. a  fost premiată cu Medalia de Aur la categoria „MARCA COMERCIALĂ RESPONSABILĂ SOCIAL” și cu statueta „Zeița Calității”, obținând titlul de Laureat  pentru realizările din domeniul calității. Premiile au fost acordate joi, 31 mai, la Gala Businessului Moldovenesc, în cadrul concursurilor Marca Comercială a Anului 2017, la categoria „Produse și Servicii în domeniul energeticii și construcțiilor” și Premiul  pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor, în anul 2017.

Potrivit directorului general al Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI, premiile primite de către întreprindere la Gala Businessului Moldovenesc, al doilea an consecutiv,  confirmă încă o dată că toate proiectele inițiate de Termoelectrica S.A. dau roade:Ne bucurăm că au fost apreciate atât realizările pe care le avem la capitolul îmbunătățirea calității, cât și cele pe care le facem pentru oameni și pentru mun. Chișinău. Acest lucru ne dă puteri să fim mai buni și mai competitivi”.

Anul trecut, în cadrul aceluiași concurs, Termoelectrica S.A. a fost premiată cu Medalia de Aur la nominația „Marca Locală”, dar și cu o diplomă de merit, obținând titlul de Diplomant pentru realizările în domeniul calității, înregistrate pe parcursul anului 2016.

Concursul “Marca comercială” este organizat anual, de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie (CCI).

Termoelectrica” S.A este principalul producător de energie electrică în regim de cogenerare; producător și furnizor de energie termică în or. Chișinău și suburbii. Compania asigură cu servicii de termoficare peste 5600 de imobile, inclusiv peste 210 000 de apartamente și livrează în Sistemul Energetic Național circa 16% din consumul total de energie electrică al Republicii Moldova.

 

 




Dlegatie 2

Inginerii români, impresionați de modernizările implementate de Termoelectrica S.A.


Modernizările implementate de către Termoelectrica S.A. în Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) sunt un exemplu pentru multe orașe de peste Prut. De această părere sunt reprezentanții Asociației Inginerilor de Instalații din România, care au efectuat o vizită de studiu, joi, 19 aprilie, la mai multe obiecte și instalații ce aparțin întreprinderii Termoelectrica S.A..

Pentru început, delegația română, formată din ingineri din domeniul instalațiilor de încălzire, climatizare, electrice și gaze, care activează în învățământ, cercetare și proiectare, a vizitat primul bloc  locativ  din mun. Chișinău care și-a modernizat infrastructura de livrare a energiei termice din bloc, prin instalarea distribuției pe orizontală, cu Punct Termic Individual la subsolul blocului. Aceștia s-au convins cu proprii ochi de beneficiile modernizărilor implementate cu succes de locatarii acestui bloc în parteneriat cu Termoelectrica S.A..

Alte două obiecte vizitate sunt Stația de Pompare Nr.1, construită din temelie și Stația de Pompare Nr.8, modernizată începând de la echipamentele tehnice (pompe, motoare, rețele termice, convertizoare de frecvență, întrerupătoare, transformatoare, echipament de comandă și automatizare) precum și amenajarea spațiului – lucrări efectuate în cadrul Proiectului de Îmbunătățire a Eficienței SACET, finanțat printr-un împrumut de la BIRD.

În cadrul vizitei, cei prezenți au apreciat rezultatele lucrărilor de modernizare, care, într-un final, au contribuit considerabil la îmbunătățirea eficienței sistemului centralizat de termoficare, astfel încât locuitorii mun. Chișinău să aibă parte de servicii mult mai calitative.

Vizita de studiu la Termoelectrica S.A. face parte din cadrul programului Conferinței Internaționale  ”Energie, Eficiență,  Ecologie și Educație”, la care a participat cu o prezentare și o echipă  formată din specialiștii Termoelectrica S.A.. Evenimentul a fost organizat în perioada 19-20 aprilie, de către Asociația Inginerilor de Instalații din Republica Moldova.

IMG_4769

IMG_4797

IMG_4790

IMG_4844

IMG_4874

IMG_4894

IMG_4913

delegatie 1

IMG_4787

IMG_4782

 




5555

Termoelectrica se implică activ în cadrul Campaniei: “Marea curăţenie de primăvară la Chişinău”


Termoelectrica S.A. a dat curs apelului făcut de primarul interimar al mun. Chișinău, Silvia Radu, alăturându-se campaniei locale de colectare a deșeurilor și curățare a spațiilor publice.

Astfel, încă de la prima oră a dimineții, 4 echipe de angajați ai companiei, formate din peste 1 000 de oameni, dotați cu mănuși de protecție și saci pentru colectarea deșeurilor, au început acțiunile de salubrizare în preajma râului Bâc.  În doar câteva ore, aceștia au colectat tone de gunoi de pe o suprafaţă totală de peste 50 mii metri pătrați.

 

Angajații noștri sunt cetățeni responsabili, care imediat s-au mobilizat la marea curățenie generală. Prin exemplul nostru, îndemnăm toți locuitorii Capitalei să se alăture campaniei de salubrizare, astfel încât să întâmpinăm Paștele într-un oraș mai curat”, precizează Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica S.A..

 

Termoelectrica participă anual activ la activități de salubrizare a Chișinăului, atât cu utilaje și unități de transport, cât și cu forță de muncă.

IMG_1597 IMG_1484 IMG_1700




IMG_1055

Vizită de informare la Termoelectrica S.A.


Principalele obiective de dezvoltare și rezultatele obținute de Termoelectrica S.A. au fost prezentate de directorul general, Veaceslav Eni, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanți ai Ambasadelor Statelor Unite ale Americii de la Chișinău și București.

În cadrul unei vizite de informare, delegația a făcut cunoștință atât cu procesul de producere a energiei termice și electrice în regim de cogenerare la Centrala Electrică cu Termoficare, Sursa I, dar și au reușit să facă cunoștință cu Proiectele în derulare implementate de Termoelectrica S.A. și impactul acestora.

Prin urmare, atașații au rămas plăcut impresionați de rezultatele obținute de Termoelectrica S.A.A în doar 2 ani de activitate, menționând că astfel de reforme ale sistemului centralizat de termoficare sunt extrem de necesare și pentru București: „Experiența Chișinăului este utilă pentru București. Felicitări pentru rezultatele obținute”, a menționat atașatul pe energie, Shelley Saxen, de la Ambasada SUA din București, care se află la Chișinău într-o vizită scurta.




28169898_1964288756931841_667798958_o

Experții Băncii Mondiale, apreciază implementarea cu succes a Proiectului îmbunătățirea Eficienței SACET


Termoelectrica S.A. a fost gazda unui grup de experți ai Băncii Mondiale, care se află într-o vizită oficială în Republica Moldova. În cadrul întrevederilor, delegația s-a arătat plăcut impresionată de reușitele implementării cu succes, ba chiar în timp record, a Proiectului Îmbunătățirea Eficienței SACET.

Potrivit lor, Termoelectrica S.A. este un exemplu de succes, inclusiv la capitolul implementării Proiectelor de dezvoltare, întrucât chiar dacă, conform planificărilor inițiale, perioada de derulare a Proiectului a fost preconizată până în anul 2020, Termoelectrica S.A. va reuși finalizarea cu succes până la sfârșitul anului curent, adică cu doi ani mai devreme.

În context, directorul general Termoelectrica S.A. a menționat că toate aceste proiecte de dezvoltare au o importanță esențială pentru eficiența activității operaționale a companiei, dar și pentru îmbunătățirea calității finale a produsului livrat consumatorilor.

Toate lucrările făcute în cadrul Proiectului, începând de la modernizarea stațiilor de pompare, reabilitarea celor mai avariate porțiuni de rețele termice, instalarea Punctelor termice individuale etc. au o importanță vitală pentru sistemul centralizat de termoficare al capitalei, în contextul în care investiții și modernizări în tot ce înseamnă Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică nu au fost făcute în ultimii 30 de ani”, a menționat Veaceslav ENI.

Totodată, directorul general Termoelectrica S.A. a mulțumit atât Băncii Mondiale, Guvernului Republicii Moldova, cât și partenerilor de dezvoltare pentru susținerea acordată în implementarea Proiectului Îmbunătățirea Eficienței SACET și a tuturor inițiativelor de dezvoltare ale companiei.




123

Termoelectrica S.A., premiată cu trofeul ”Cea mai bună Iniţiativă de Comunicare şi Sensibilizare”


Campania de comunicare și informare ”ÎNCĂLZIREA CENTRALIZATĂ AUTONOMĂ”, desfășurată de Termoelectrica S.A. pe parcursul verii, în curțile blocurilor locative din capitală, a fost desemnată cea mai bună inițiativă de comunicare și sensibilizare în domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile.

Trofeul a fost înmânat vineri, 8 decembrie, în cadrul Galei Moldova Eco Energetică: ”Campania de comunicare pe care am reușit să o desfășurăm în această vară este un exemplu de succes în ceea ce ține cum să îți construiești o relație bazată pe informație veridică, interacțiune și colaborare directă cu clientul. Pe lângă faptul că am promovat activ soluțiile de eficiență energetică care necesită a fi implementate de fiecare din noi pentru a avea conform și economie, am reușit să avem o comunicare deschisă și eficientă cu consumatorii noștri, reușind să identificăm de comun acord soluții care le pot aduce economie, calitate și eficiență energetică la cel mai înalt nivel”, a precizat directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav ENI.

Totodată, în cadrul aceluiași eveniment, Termoelectrica S.A. în comun cu ACC 51/417 au fost premiate pentru ”Cel mai bun Proiect de Eficiență Energetică în Sectorul Energetic, Industrial, Clădirilor, Transporturilor și Public” în cadrul căruia a fost prezentat un exemplu de bune practici, în care locatarii din blocul din str. Pandurilor, 52 în colaborare cu Termoelectrica S.A. și-au modernizat sistemul de încălzire și preparare a apei calde menajere prin montarea distribuției pe orizontale și instalarea PTI – ului.

Soluția promovată de Termoelectrica, în cadrul proiectului Pandurilor, dar și în campania de comunicare: ”ÎNCĂLZIREA CENTRALIZATĂ AUTONOMĂ” presupune reabilitarea sistemelor interioare prin distribuţia pe orizontală a energiei termice  și instalarea Punctului Termic Individual în subsolul blocului. Pe lângă multe avantaje în utilizare, noul sistem oferă independență și economie la consum de până la 30%, dar și posibilitatea de conectare/ deconectare și reglare individuală a temperaturii la nivel de bloc, locuință, încăpere.

Campania de informare ”Încălzirea Centralizată Autonomă” a fost lansată la 31 mai curent în contextul lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice aferente exterioare și instalarea Punctelor Termice Individuale pentru căldură și prepararea apei calde menajere în circa 200 de clădiri din mun. Chișinău.




IMG_2731

Termoelectrica S.A. și Fondul pentru Eficiență Energetică vor lansa parteneriate în domeniul eficienței energetice


Termoelectrica S.A. și Fondul pentru Eficiență Energetică își propun să lanseze parteneriate în domeniul îmbunătățirii eficienței energetice și energiei regenerabile. În acest sens  a fost semnat un Memorandum de colaborare, vineri, 10 noiembrie,  de către directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, și directorul executiv interimar al Fondului pentru Eficiență Energetică, Sergiu Corin.

Acordul prevede întreprinderea unor acțiuni comune cu privire la elaborarea și implementarea proiectelor în domeniile eficienței energetice și energiei regenerabile și schimbul de experiență și informații în domeniul vizat. Potrivit părților, prioritar, pe agenda de colaborare este susținerea consumatorilor conectați la sistemul centralizat de termoficare, a asociațiilor de locatari și instituțiilor publice din capitală, în acțiunile de modernizare a infrastructurii și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor.

Împreună cu partenerii de la Fondul pentru Eficiență Energetică vom depune tot efortul pentru a  identifica oportunități și soluții de finanțare a proiectelor în domeniul eficienței energetice, eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, energiei regenerabile și a măsurilor de economisire a energiei”, a declarat Veaceslav Eni.

În premieră are loc semnarea unui astfel de acord de colaborare dintre FEE cu instituțiile care activează pe teritoriul Republicii Moldova și cele străine. Cu siguranță acest memorandum  va aduce doar beneficii, în primul rând locuitorilor mun. Chișinău”, a conchis viceprim-ministrul, ministrul Economiei și Infrastructurii,  Octavian Calmîc, care a prezidat evenimentul.

Memorandumul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire.

23469359_1539692009449355_439844357_o

IMG_2671

IMG_2705

IMG_2714




01

Tombola ”Termoelectrica dăruiește căldură” și-a desemnat câștigătorii


Trei abonamente pentru încălzire și preparare a apei calde menajere pentru o lună, două și trei luni au fost oferite celor mai norocoși consumatori conectați la sistemul centralizat de termoficare.Câștigătorii au fost selectați prin tragere la sorți, în cadrul tombolei ”Termoelectrica dăruiește căldură”, organizată de Hramul Chișinăului. 

Norocoșii selectați au primit certificate, conform premiului obținut:

Lesan Nina a obținut Premiului I – 3 luni de încălzire și preparare a apei calde menajere gratuită (octombrie, noiembrie, decembrie 2017);
– Niculov Nicolai a obținut Premiului II – 2 luni de încălzire și preparare a apei calde menajere gratuită (noiembrie, decembrie 2017);
Fadeeva Irina a obținut Premiului III – 1 lună de încălzire și preparare a apei calde menajere gratuită (decembrie 2017).

”Ne bucură faptul că, în cadrul activităților organizate de Termoelectrica, am reușit să ne întâlnim cu consumatorii noștri, să le oferim consultații despre activitatea companiei și începutul sezonului de termoficare, dar și să sărbătorim alături de ei această frumoasă sărbătoare”, a declarat Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica S.A..

Condițiile de participare la tombola ”Termoelectrica dăruiește căldură” au fost simple:
– Participanții nu trebuiau să deţină datorii faţă de consumul de energie termică (încălzire şi apă caldă menajeră);
– Să prezinte factura achitată pentru energia termică şi apa caldă menajeră (pentru ultima lună de facturare);
– Să declare pe propria răspundere, precum că deţine în proprietate/ locaţiune/folosinţă apartamentul;
– Să se înregistreze pentru participarea la tombolă;
– Să se identifice cu actul de identitate.

Totodată, angajații întreprinderii au pregătit un program special cu mii de cadouri și activități distractive, pentru toți cei care au venit în centrul capitalei să sărbătorească Ziua Orașului. Cei mai curajoși au fost invitați la standul Termoelectrica, instalat lângă scuarul Europei, să participe la trei competiții sportive: ”Învinge un angajat Termoelectrica la darts”; ”Învinge un angajat Termoelectrica la armwrestling” și ”Învinge un angajat Termoelectrica la șah sau dame”. Atât participanții, cât și câștigătorii s-au ales cu premii speciale din partea Termoelectrica S.A., ce constă din carnete, pixuri, maiouri și chipiuri.

La standul Termoelectrica a fost instalat și un Punct de Informare, unde toți cei interesați de activitatea companiei și de începerea noul sezon de termoficare au fost consiliați de specialiștii companiei.

Tombola ”Termoelectrica dăruiește căldură” este organizată în premieră.

22405664_1490887227613106_4121076830653607868_n

22450161_1491146440920518_7849433308941383707_n

22406070_1491143157587513_1749754601609250543_n

q

22405568_1491147144253781_1422022787641030830_n

22405538_1491142914254204_777580286786679228_n

22405763_1491144340920728_4802844061090204448_n

05

03

01

02

04

 22448453_1491144057587423_9093176532656383723_n

22489795_1491143424254153_3242153670342890567_n

22448616_1491142614254234_8255509814773914342_n

22491540_1491142804254215_3192071373297206877_n




IMG_8407

Termoelectrica prelungește campania ”Încălzirea Centralizată Autonomă”. Invită-ne și în curtea ta!


Mii de familii informate, zeci de parteneriate încheiate între gestionarii blocurilor locative și întreprinderea Termoelectrica S.A., sute de apeluri telefonice și un șir de invitații din partea locuitorilor mun. Chișinău pentru a ne deplasa și în alte locații. Acestea  sunt doar câteva rezultate obținute în cadrul  primei etape a campaniei  ”Încălzirea Centralizată Autonomă”, desfășurată în perioada 31 mai – 23 iulie.

Ținând cont de impactul pozitiv al activității, dar și de invitațiile mai multor consumatori pentru a se deplasa și pe alte adrese, administrația Termoelectrica a decis prelungirea campaniei de informare:  ”Ne bucură faptul că prin această acțiune avem posibilitatea să interacționăm în mod direct cu consumatorii noștri și să participăm activ nu doar la informarea acestora cu privire la măsurile de modernizare care le pot aduce economie, calitate și eficiență energetică la cel mai înalt nivel, dar și să ne implicăm activ în oferirea consultațiilor necesare și rezolvarea mai multor probleme” precizează Veaceslav Eni.

Astfel, specialiștii Termoelectrica S.A. vor continua să meargă în fiecare week-end în curțile blocurilor din mun. Chișinău, pentru a oferi consultanță locatarilor în privința modernizării sistemului centralizat de termoficare. La fel ca și până acum, oamenii vor fi anunțați despre vizita echipei Termoelectrica S.A. cu 2-3 zile înainte, prin pliante ce vor fi distribuite în cutiile poștale.

Campania de informare ”Încălzirea Centralizată Autonomă” a fost lansată la 31 mai în contextul lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice aferente exterioare și instalarea Punctelor Termice Individuale pentru căldură și prepararea apei calde menajere în circa 200 de clădiri din mun. Chișinău.

Pentru ca dvs. și vecinii dvs. să primiți consultanță din partea specialiștilor Termoelectrica S.A., cu privire la pașii de modernizare a sistemului de termoficare,  este necesar doar să programați o vizită a echipei, în curtea blocului în care locuiți, la nr-ul de telefon: 022- 436-513.

 

 




19275023_1378626492172514_748820419883850328_n

Termoelectrica S.A., premiată cu Medalia de Aur la Concursul ”Marca comercială a anului 2016”


Societatea pe Acţiuni Termoelectrica a fost astăzi, 16 iunie 2017, premiată cu medalia de aur la Concursul Marca comercială a anului 2016, categoria „Produse şi Servicii în domeniul energeticii şi construcţiilor”, nominaţia „Marca Locală”. Totodată, în cadrul evenimentului, Termoelectrica a primit diplomă de merit pentru realizările în domeniul calităţii, înregistrate pe parcursul anului 2016.

Premiul a fost oferit într-o zi specială: „Astăzi, Termoelectrica marchează doi ani de la fondare. Suntem plăcut surprinşi şi recunoscători. Înseamnă că tot ceea ce facem este apreciat şi susţinut. Această medalie este totalmente meritul echipei, care, în anul 2015 s-a mobilizat, demonstrând că se poate. În doar doi ani de activitate am înregistrat foarte multe rezultate cu care ne mândrim, iar cel mai important este că ne-am axat pe confortul clienţilor noştri”, a menţionat directorul general al Termoelectrica S.A., Veacesalv Eni, în cadrul Galei de premiere.

Concursul “Marca comercială a anului 2016”, a fost organizat de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie (CCI).

Termoelectrica” S.A este principalul producător de energie electrică în regim de cogenerare; producător şi furnizor de energie termică în or. Chişinău şi suburbii. Compania asigură cu servicii de termoficare peste 7.000 de imobile, inclusiv peste 200 000 de apartamente şi livrează în Sistemul Energetic Național circa 20% din consumul total de energie electrică al Republicii Moldova.

19114075_1378636638838166_6665315789493080598_n

19247619_1378626412172522_11395231226968380_n




IMG_7374

Termoelectrica S.A. a organizat în premieră Ziua Ușilor Deschise


Zeci de pasionați de domeniul energetic, funcționari publici, studenți și simpli locuitori ai capitalei au vizitat astăzi unul dintre cele mai importante obiective strategice pentru sectorul energetic al Republicii Moldova – Centrala Electrică cu Termoficare, Sursa I. Astfel, în premieră pentru mun. Chișinău, aceștia au avut ocazia de vedea cum se produce și cum ajunge căldura și lumina din casele oamenilor.

Evenimentul a fost organizat de Termoelectrica S.A. cu prilejul aniversării a doi ani de la fondarea companiei.

” Ziua Ușilor Deschise este o activitate pe care o facem în premieră. Astfel, ne dorim să fim mai aproape de consumatorii noștri. Suntem absolut transparenți și deschiși spre colaborare. Ne dorim să continuăm acțiunile de dezvoltarea a unei platforme prietenoase de comunicare și informare, între companie și reprezentanții societății civile, partenerii și consumatorii noștri.”, a declarat Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica S.A..

Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” a fost fondată la 16 iunie 2015 prin fuziunea/absorbţia de către CET 2 a CET 1 şi procurarea subansamblului funcţional al S.A. Termocom în procedura falimentului.




IMG_4120

Experții Băncii Mondiale, într-o vizită de lucru pe șantierul Lotului C 1.6


O echipă de experți ai Băncii Mondiale însoțită de directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, și alți membri ai echipelor au efectuat o vizită de lucru pe șantierul Lotului C 1.6, în cadrul căruia  se  desfășoară lucrări de modernizare a sistemului de termoficare cu instalarea Punctelor Termice Individuale în circa 200 de clădiri din mun. Chișinău,  dintre care 17 vor beneficia și de distribuție pe orizontală.

Primul obiectiv vizitat cuprinde Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”, unde, la moment, se desfășoară lucrări importante de  înlocuire a rețelelor termice aferente exterioare cu țevi moderne preizolate. Totodată, în  cadrul acestor lucrări, Universitatea va beneficia de Puncte Termice Individuale.

Vizita a continuat în două blocuri locative din str. Calea Ieșilor, unde  se desfășoară lucrări  de modernizare a sistemului centralizat de termoficare prin instalarea PTI-ului și a distribuției pe orizontală.

În cadrul vizitei, directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, a reiterat importanța acestor modernizări. ”Datorită acestor lucrări, vor fi reduse pierderile de agent termic, iar prin instalarea Punctelor Termice Individuale, locatarii vor beneficia de apă caldă non-stop, la temperatura setată, întrucât prin intermediul instalației moderne, apa caldă este preparată nemijlocit în subsolul clădirii”, a menționat Veaceslav Eni.

Pe parcursul vizitei au fost discutate progresele şi etapele următoare ale implementării Proiectului. Atât reprezentantul Băncii Mondiale – Moldova, Sandu Ghidirim, cât și Cezar Niculescu (senior expert pe probleme de mediu),  din partea Băncii Mondiale, au reiterat importanţa reformelor iniţiate în cadrul Proiectului pentru Îmbunătăţirea Eficienţei SACET, în contextul în care alimentarea centralizată cu energie termică este cea mai modernă şi eficientă modalitate de livrare a agent termic pentru consumator.




dsc_0104

Termoelectrica S.A. şi-a premiat cei mai buni energeticieni


Cu ocazia Zilei Energeticianului, aniversată tradiţional la 22 decembrie, angajaţii Termoelectrica S.A. au primit diplome pentru înalt profesionalism și dedicație, înmânate de către directorul general, Veaceslav Eni, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi și președintele Comitetului Sindical al întreprinderii, Alexandru Drebot.

Ceremonia de decernare a premiilor a fost deschisă de către directorul general Veaceslav Eni, care a felicitat întregul colectiv pentru fumoasele rezultate ale companiei, din acest an:“Stimați colegi,  în anul 2015 ne-am consolidat. Din 3 mari echipe am făcut una. Am devenim o familie mare, formată din peste 2000 de oameni. Știu că a fost greu la început, însă ne-am consolidat și am demonstrat că se poate. Pentru prima dată, după zeci de ani de lipsă de investiții în SACET, lipsă de modernizări, am reușit să ne conectăm în noul sezon de încălzire cu noi capacități și cu mai multă putere”, a declarat directorul general Veaceslav Eni.

La rândul său, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a felicitat directorul general Veaceslav Eni şi întreaga echipă pentru rezultatele din acest an şi a menţionat faptul că Ministerul Economiei va sprijini în continuare dezvoltarea întreprinderii: „Ştim că aveţi o misiune dificilă, cea de a  asigura securitatea energetică a statului şi de a garanta servicii calitative și rezonabile ca preț. Fapt pentru care ţin să vă asigur că veţi avea în continuarea sprijinul Ministerului Economiei”, a precizat viceministrul Economiei, Valeriu Triboi.

Ceremonia de premiere  a angajaţilor Termoelectrica S.A. s-a încheiat cu un concert de excepţie susţinut de interpreţi de muzică populară şi uşoară.

dsc_4000dsc_0070 dsc_0104  dsc_4032dsc_0137 dsc_4054   dsc_0324 dsc_0496 dsc_0341 dsc_0382 dsc_0132dsc_0392   img_7514 img_7546 img_7575 img_7560 dsc_0001dsc_4324 dsc_4269 dsc_4253 dsc_4249dsc_4174  dsc_4332  img_7541 dsc_4119 dsc_4126 dsc_4127 dsc_4129img_7322




9b9b3cfb-e554-4bd4-b492-3b227d808932

Chişinăul are nevoie de modernizarea sistemului colectiv de termoficare. Soluţia: PTI + distribuţia pe orizontală


Sistemul intern de distribuție a agentului termic din blocurile locative al mun. Chişinău necesită a fi modernizat, iar cea mai bună soluţie în acest sens este distribuţia pe orizontală şi instalarea PTI – urilor. La această concluzie s-a ajuns în urma dezbaterilor din cadrul Conferinţei Naţionale „Soluţii de îmbunătăţire a calităţii serviciilor de termoficare  din mun. Chişinău”, care a avut loc astăzi la Chișinău.

Evenimentul a fost organizat de către Societatea pe Acțiuni Termoelectrica S.A. și a întrunit circa 200 de participanți, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, operatorilor energetici, atât din Republica Moldova, cât și din România, precum și ai companiilor de  construcții, asociațiilor de locatari, mediului academic și societății civile ș.a.

Gazda evenimentului, directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, a evidențiat importanța promovării măsurilor de modernizare a sistemului intern de distribuție a agentului termic din blocurile locative pentru îmbunătățirea calității serviciilor de termoficare și reducerea costurilor de consum, astfel încât, consumatorii să beneficieze de servicii calitative la prețuri competitive.

„La nivel mondial, sistemul orizontal de distribuție a agentului termic, cu instalarea Punctelor Termice Individuale, este cea mai bună soluție de termoficare. Și necesită a fi promovat intens și în țara noastră, deoarece toate investițiile și eforturile pe care le întreprindem pentru îmbunătățirea, modernizarea și reabilitarea SACET – ului, într-un final, nu au impactul scontat dacă împreună nu ne vom mobiliza să facem o schimbare,  întrucât calitatea produsului final depinde și de eficiența sistemului intern al blocului”, a declarat Veaceslav Eni.

Prezent la eveniment, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a remarcat importanţa SACET – ului pentru securitatea energetică a Republicii Moldova: „Beneficiile termoficării centralizate sunt multiple, însă trebuie să nu uităm că SACET-ul depinde în primul rând de clienții, de consumatorii săi. În aspecte de calitate a serviciilor, în ultima perioadă, s-au acumulat anumite restanțe pe care noi ne străduim să le recuperăm în tempou alert. Astăzi în sistemul de termoficare din Chișinău au loc reforme majore, fără precedent și vom face tot posibilul să continuăm în același mod”, a conchis viceministrul Economiei, Valeriu Triboi.

De cealaltă parte, Alex Kremer, directorul de țară pentru Moldova al Băncii Mondiale, a pus accent pe importanţa restabilirii imaginii SACET-ului. „Termoelectrica trebuie să recastige încrederea clientilor prin promovarea imaginii SACET-ului, care a avut de suferit de-a lungul anilor. Pentru a deveni un sistem modern, SACET-ul are nevoie de o soluţie tehnica și una de ordin financiar, dar și de garantarea durabilitatii companiei”.

În cadrul evenimentului, echipa Termoelectrica a prezentat primul proiect pilot realizat în cadrul unui parteneriat dintre companie și Asociația coproprietarilor în condominiu ACC 51/417 privind trecerea de la sistemul vechi de distribuţie a agentului termic la sistemul orizontal şi PTI. De cealaltă parte, oaspeţii de peste Prut au menționat că sistemul de termoficare din mun. Chișinău are nevoie de un sprijin reciproc între furnizor, Primărie şi consumator. Respectiv, atât autorităţile, cât şi consumatorii conectaţi la SACET  au o misiune importantă – de modernizare a sistemului de termoficare în interiorul blocului, prin schimbarea vechiului sistem monotubular de distribuţie a agentului cu sistem orizontal şi instalarea PTI – ului.

La fel, vorbitorii au evidențiat avantajele SACET în comparaţie cu centralele  autonome de încălzire; impactul negativ al încălzirii autonome; posibilităţi de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor racordate la SACET din mun. Chişinău, precum și importanţa sistemului centralizat de termoficare pentru securitatea energetică a unui stat.

În concluzie, invitaţii conferinţei au precizat faptul că SACET – ul este un sistem de termoficare de viitor, avantajele fiind multiple: economii la facturi de circa 30%-40%, contorizare individuală, apă caldă non-stop, reglarea temperaturii, conectarea și deconectarea serviciilor în funcție de necesitate, independenţă faţă de vecini și asociația de locatari, contract cu furnizorul etc.

Prezentare Termoelectrica: Sistemul orizontal de distribuţie a agentului termic şi PTI-urile – cea mai bună soluţie pentru comunitate şi cetăţeni

Prezentare Termoelectrica: Exemple de bune practici. Primul bloc locativ din mun. Chişinău care a trecut de la sistemul vechi de distribuţie a agentului termic la sistemul orizontal şi PTI

Prezentare Termoelectrica: O companie nouă – O abordare nouă. Prezentarea generală a companiei şi a obiectivelor de dezvoltare

Prezentare UTM: Avantajele  SACET în comparaţie cu centralele  individuale de încălzire

Prezentare COGEN România: Impactul negativ al încălzirii autonome

Prezentare Veolia Energie Iași: Importanţa sistemului centralizat de termoficare pentru securitatea energetică a unui stat. Cum pot interveni autorităţile publice centrale şi locale

Prezentare Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor: Legea nr 128 privind performanţa energetică a clădirilor

Prezentare CET-Nord Bălți: Infrastructura energetică şi strategii de dezvoltare a sistemului de termoficare   a mun. Bălţi

Prezentare Institutul de Energetică al Academiei de Științe a Republicii Moldova




img_5871

Termoelectrica a participat în premieră la Târgul locurilor de muncă de la UTM


Termoelectrica S.A. a participat în premieră la Târgul locurilor de muncă și stagiilor de practică, organizat de Universitatea Tehnică din Moldova. În cadrul evenimentului, tinerii specialiști au avut oportunitatea de a face cunoștință cu locurile de muncă vacante și posibilitățile de desfășurare a stagiilor de practică în cadrul companiei.

Principalele oferte ale companiei au vizat următoarele domenii de activitate: termoenergetică, electroenergetică, inginerie și management în energetică, marketing și logistică, business și administrare în industrie, contabilitate.

Cei interesați de ofertele întreprinderii și-au depus CV-urile la reprezentanții S.A. Termoelectrica, primind în schimb materiale informative cu datele contact necesare pentru stabilirea unor ulterioare colaborări.

De curând, Termoelectrica S.A. şi UTM au semnat recent un Acord de colaborare, care are drept scop stabilirea unui dialog permanent între companie şi Universitate. Documentul prevede, inclusiv, efectuarea stagiilor de practică a studenților și cadrelor didactice ale Universităţii în subdiviziunile întreprinderii, organizarea lecţiilor practice, precum şi pregătirea tinerilor absolvenţi pentru piaţa muncii prin oferirea locurilor de muncă încă de pe băncile facultăţii.

 

img_5842 img_5871 img_5897 img_5915 img_5963 img_5964 img_5983 img_6003 img_6014 img_6017 img_6032 img_6033 img_6045 img_6050 img_6054 img_6070 img_6073 img_6083 img_6085 img_6087 img_6088




img_5559

Specialiștii


Reprezentanţii regionali ai producătorului industrial “General Electric” Co. (GE) au efectuat o vizită de lucru la Termoelectrica S.A. La masa de discuţii a participat administrația Termoelectrica S.A., în frunte cu directorul general, Veaceslav Eni, şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Termoelectrica S.A., Denis Bunduchi.

În cadrul întrevederii, au fost prezentate și identificate soluții de îmbunătățire a eficienței echipamentelor tehnice ale întreprinderii. Totodată, specialiștii GE au salutat programul complex de restructurare, relansare şi modernizare a sistemului centralizat de aprovizionare cu energie termică, inițiat de Termoelectrica S.A încă în anul 2015.

“La momentul actual, sunt îndeplinite lucrări importante de modernizare a reţelelor magistrale, a principalelor Staţii de Pompare, am desfășurat și lucrări de reparație a cazanelor. Totuși, realizăm că este nevoie de mult mai multe intervenții și investiții nu doar în sistemul de distribuție, dar și în cel de producere a energiei termice și electrice”, a menţionat Veaceslav Eni, directorul general Termoelectrica S.A..

Echipa “General Electric” urmează să efectueze un şir de vizite de documentare, astfel încât, în cel mai scurt timp, să vină cu soluţii tehnice, care într-un final vor contribui îmbunătățirea eficienței tehnice a Centralei Electrice cu Termoficare Sursa I în procesul de producere a energiei electrice și termice în congenerare.
img_5529

img_5530

img_5531

img_5536

img_5541

img_5542

img_5545

img_5546

img_5554

img_5561

img_5566




4

Conducerea Termoelectrica S.A. a desfășurat o lecţie deschisă la UTM


Directorul general, Veaceslav Eni, şi directorul dezvoltare, Nicolae Glingean, au desfășurat joi, 10 noiembrie, o vizită de lucru la catedra Termotehnică și Management în Energetică a Universităţii Tehnice din Moldova. Astfel, administraţia Termoelectrica S.A. a purtat discuţii cu profesorii universitari, dar şi cu studenții – potențialii viitori specialiști ai întreprinderii.

Totodată, tinerii au avut posibilitatea să participe la un curs despre Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică al mun. Chișinău şi modernizarea acestuia prin instalarea sistemului de distribuire pe orizontală și Punctelor Termice Individuale. La final, studenții au rămas impresionaţi de noua abordare a companiei, tendinţa de dezvoltare şi axarea obiectivelor spre confortul consumatorului final.

Evenimentul a fost organizat în conformitate cu Acordul semnat recent între Termoelectrica S.A. şi UTM, care are drept scop stabilirea unui dialog permanent între companie şi facultate. Potrivit Acordului semnat de către ambele părţi, specialiştii Termoelectrica S.A. îşi asumă efectuarea stagiului cadrelor didactice ale Universităţii în subdiviziunile întreprinderii, organizarea lecţiilor practice, prevăzute în programul universitar, prin plasarea studenţilor în situaţii reale de producţie, ceea ce le va conferi abilităţi practice de muncă, pregătirea nu doar teoretică, dar şi practică a acestora, precum şi pregătirea tinerilor absolvenţi pentru piaţa muncii şi oferirea locurilor de muncă încă de pe băncile facultăţii.




img_7371

Delegație oficială a Băncii Mondiale, în vizită la Staţia de Pompare nr.1


O delegație oficială a Băncii Mondiale (BM), în frunte cu Cyril Muller, vice președinte BM pentru Europa și Asia Centrală, Alex Kremer, director de țară BM pentru Moldova și Sandu Ghidirim, consultant principal BM, însoțiți de viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, directorul Unității Consolidate de Implementare a Proiectelor în Energetică (UCIPE), Aurelia Samson, directorul general Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, și alți reprezentanți ai echipelor au desfășurat o vizită de lucru la Stația de Pompare nr.1, construită de curând în cadrul Proiectului de Îmbunătăţire a Eficienţei SACET, finanțat de bancă.

În cadrul vizitei, cei prezenți au apreciat rezultatele lucrărilor de construcție a Stației de Pompare, care, într-un final, au contribuit considerabil la îmbunătățirea eficienței sistemului centralizat de termoficare, astfel încât peste 200.000 de consumatori beneficiază de servicii mult mai calitative.

În context, directorul general Termoelectrica S.A. a mulțumit pentru susținere, menționând importanța acțiunilor, care sunt și urmează a fi implementare în cadrul Proiectului pentru eficiența Sistemului de Aprovizionare Centralizată cu Energie Termică din mun. Chișinău.

Menţionăm că Stația de Pompare SP1 asigură cu energie termică o mare parte din locuitorii Chișinăului şi deja a adus economii enorme la consumul de energie electrică, datorită operării automatizate (prin convertizoare de frecvanță) a motoarelor, care pun în funcțiune pompele hidraulice.

La momentul actual, în cadrul Proiectului se desfășoară lucrări de reabilitare a altor trei Stații de Pompare importante, care urmează a fi date curând în exploatare.

img_7360

img_4618 img_4586 img_4607 img_4592img_4716 img_4727 img_7373 img_7340 img_7371




IMG_9749

Vizită de lucru pe șantierul Lotului C 1.4


Directorul general, Veaceslav Eni, însoțit de viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, directorul UCIPE, Aurelia Samson, și alți membri ai echipelor au efectuat o vizită de lucru pe șantierul Lotului C 1.4, unde se desfășoară lucrări de reparaţie capitală a două segmente de reţea termică de circa 4 km cu diametrul nominal (DN) 600 şi 500 mm de pe strada Dosoftei şi Calea Ieşilor, în perimetrul străzilor Mihai Viteazu, Milano, Drumul Crucii, Bariera Sculeni, Călărași.

Vizita a continuat pe șantierul altor trei Stații de Pompare nr. 8,12 și 13, în cadrul cărora sunt desfășurate lucrări importante de reabilitare a stațiilor, prin reutilarea acestora cu echipamente noi, performante și eficiente energetic. Lucrările sunt parte a Proiectului de Îmbunătățire a Eficienței SACET, finanțat de Banca Mondială.

Spre finalul vizitei, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a apreciat mersul lucrărilor, menționând importanța acestora pentru eficiența SACET-ului din mun. Chișinău.

În context, directorul general, Veaceslav Eni, a adăugat că Termoelectrica S.A. și-a consolidat forțele, astfel ca sistemul centralizat de termoficare să fie îmbunătățit, iar într-un final, consumatorii să beneficieze de servicii mult mai calitative, la prețuri competitive.

.




IMG_9295-001

Baza de odihnă "Mărţişor"


Baza de odihnă “Mărţişor” este mereu cu uşile deschise pentru dumneavoastră. Fiind situată chiar pe malul Nistrului, aici puteţi petrece timpul frumos şi liniştit, la aer curat, împreună cu familia şi prietenii.




11

Tabara Energy Camp şi-a deschis oficial uşile pentru copii


Tabara pentru copii Energy Camp a întreprinderii Termoelectrica şi-a deschis oficial uşile. După ce au fost făcute mai multe renovări, în acest an tabară a aşteptat copiii cu multe surprize şi un program distractiv.

Faceţi o surpriză copilului dumneavoastră, rezervaţii un bilet la tabără!

 

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1113495305_650869971743867_2064778436173813186_n 13502117_649787065185491_4410342539834334435_n 13511970_649787085185489_4170249458637536470_n 13512175_650850868412444_1529799095851011482_n 13516314_650852521745612_4913037454272558323_n 13521999_650868815077316_6552756847287450527_n 13522057_650868918410639_2959520449890431737_n 13524371_650852615078936_640693120747510042_n 13524523_651211281709736_7689997868257850611_n 13537510_650851281745736_3234171339127491410_n 13537639_650868958410635_4175612830846770957_n 13557949_651211058376425_8031566951227450435_n 13566905_650851118412419_5743161487113711007_n 13567514_650851038412427_6319769378894684113_n 13592173_651210221709842_3639717404188251333_n 13592785_650850861745778_1163628637750169502_n 13600025_650852961745568_3493723708832976091_n13




13392055_1036758343025999_6741119566421612272_o

A doua garnitură de păcură


A doua garnitură de păcură, oferită de România în calitate de ajutor umanitar, a ajuns cu succes la rezervoarele Termoelectrica S.A., fiind iniţiate procedurile de rigoare pentru descărcarea şi depozitarea acesteia.




13350395_1033416686693498_2753771163276743270_o

1 Iunie - Ziua Copilului


Administraţia Termoelectrica S.A., împreună cu angajaţii întreprinderii, au sărbătorit astăzi Ziua Internaţională a Copilului, alături de micuţii din Asociaţia pentru Persoane cu Dizabilităţi de Intelect HUMANITAS.

Angajaţii “Termoelectrica” S.A. i-au felicitat în cel mai frumos mod, bucurându-i cu surprize dulce şi multe cadouri atât de utile pentru ei. La mulţi ani tuturor copiilor!




13320725_1032328860135614_1986784674057878293_o

1 Iunie - Ziua Copilului


Administraţia Termoelectrica S.A., împreună cu angajaţii întreprinderii, au sărbătorit astăzi Ziua Internaţională a Copilului, alături de micuţii din Asociaţia pentru Persoane cu Dizabilităţi de Intelect HUMANITAS.

Spre finalul spectacolului, copiii au primit mai multe cadouri, dulciuri , îngheţată, sucuri, jucării, un calculator performant, dotat cu tot echipamentul necesar şi un televizor. Toate darurile au fost donate de angajaţii întreprinderii. Termoelectrica S.A. va merge şi mâine să felicite alţi copii din alte două instituţii.




13323390_1031124806922686_3513797219717219099_o

Directorul General, Veaceslav Eni, a participat astăzi la evenimentul dedicat întâmpinării primului lot de păcură


Directorul General, Veaceslav Eni, a participat astăzi la evenimentul dedicat întâmpinării primului lot de păcură oferit de România în calitate de ajutor umanitar a ajuns la Chişinău. Acesta urmează a fi transportat la Sursa I de producere, din cadrul întreprinderii “Termoelectrica”.




13221367_1027258240642676_5479746760461618254_o

Forumul pentru energie termică și cogenerare


Reprezentanții celor mai importante societăți din domeniul producerii energiei, a echipamentelor și serviciilor pentru cogenerare s-au întrunit la Chișinău, în cadrul Forumului pentru energie termică și cogenerare, organizat de către Asociația Profesională COGEN România, în comun cu Agenția pentru Eficiență Energetică și Societatea pe Acțiuni ”Termoelectrica”.




13220787_1026072720761228_5881025022929864264_o

Spartachiadă ”SINDINDCOMSERVICE”


Echipa Termoelectrica S.A participă la spartachiada organizată de Federația Sindicatului Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri, care are loc, în perioada 20-22 mai curent, la Vadul lui Vodă.

În cadrul competiției, membrii echipei au fost învingători în repetate rânduri: la fotbal, volei și tenis de masă.
Astăzi, colegii noștri au fost susținuți și de un grup de suporteri din cadrul administrației, în frunte cu directorul general, Veaceslav Eni.
Felicităm învingătorii și urăm echipei Termoelectrica S.A mult succes la probele următoare.




13173241_1017264178308749_4442063031544541758_o

Veteranii de război felicitaţi de administraţia „Termoelectrica"


Cu prilejul marcării zilei de 9 mai şi comemorării eroilor căzuţi în cel de-al doilea Război Mondial, mai mulţi veterani, care au activat mai mulţi ani în cadrul întreprinderii, au fost vizitaţi la domiciliu şi felicitaţi de către administraţia „Termoelectrica” S.A. şi Comitetul Sindical.

Este vorba de: Nicolai Pascari, Valerii Homjenco, Anatolii Şpiţ, Grigorii Simciuc, Irina Chilidjan, care pe lângă cuvintele de recunoştinţă şi urările de sănătate au fost mulţumiţi cu un set de produse alimentare şi un ajutor material.
Dragi veterani, vă adresăm cele mai calde felicitări, dorindu-vă putere de viaţă, bucurie şi linişte în familie.




13055060_1012813022087198_3771259588913542010_o

Ziua internaţională a sănătăţii şi securităţii în muncă


Cu prilejul Zilei internaţionale a sănătăţii şi securităţii în muncă, în cadrul întreprinderii se desfăşoară un şir de activităţi ce ţin de prevenirea traumatismelor şi crearea condiliilor sănătoase şi inofensive de muncă.

În acest an, la nivel mondial, Ziua internaţională a sănătăţii şi securităţii în muncă se desfăşoară sub genericul: ,,Stresul profesional – o provocare colectivă”. În context, administraţia Termoelectrica S.A. adresează sincere felicitări şi mulţumiri pentru activitatea perseverentă de zi cu zi.




13055018_1008376452530855_6123556009577922910_o

“Termoelectrica” S.A. va primi asistenţă tehnică în efectuarea unui audit de mediu la CET-1


“Termoelectrica” S.A. va primi asistenţă tehnică în efectuarea unui audit de mediu la Centrala Electrică cu Termoficare nr. 1 din capitală (sursa II). Astfel, timp de un an, un grup de experţi din Bulgaria, contractaţi prin intermediu proiectului, vor efectua un şir de vizite de informare şi consultanţă, prin oferirea suportului tehnic necesar.




IMG_51401

Angajaţii “Termoelectrica” S.A - premiaţi în cadrul Campionatului energeticienilor la tenis de masă


Angajaţii “Termoelectrica” S.A. au participat, la 16 aprilie curent,  la cel de-al VII-lea Campionat al energeticienilor la tenis de masă. Echipa întreprinderii, formată din Natalia Frunze, Iurie Şciuchin, Fiodor Cebotari, Boris Mochin şi Anatolie Dimov s-a clasat pe locul 4, fiind premiată cu diplomă de onoare de către organizatorii campionatului.

Acest eveniment a devenit deja o bună tradiţie în promovarea unui mod sănătos de viaţă în rândul angajaţilor, fiind la fel şi o posibilitate excelentă de socializare a angajaţilor  din acelaşi domeniu de activitate profesională, schimbul de experienţă şi stabilirea relaţiilor de bună colegialitate.

Cel de-al VII-lea Campionat al energeticienilor la tenis de masă a fost organizat la Bălţi, sub egida Ministerului Economiei al Republicii Moldova, întrunind reprezentanţi din 10 întreprinderi din domeniul energetic.

“Un corp sănătos – într-o minte sănătoasă”.




PG2(3)

Sunt în derulare ultimele lucrări din cadrul primului contract (C1.1) al Proiectului de îmbunătăţire a eficienţei SACET


Sunt în derulare ultimele lucrări din cadrul primului contract (C1.1) al Proiectului de îmbunătăţire a eficienţei SACET, iar în timpul apropiat va fi iniţiată procedura de testare a noii staţii de pompare, care a fost construită de la zero şi dotată cu utilaj automatizat, modern și nou.




IMG_2610

Ziua comemorării celor căzuţi în conflictul armat din Afganistan


Anual, în data de 15 februarie, în Republica Moldova se marchează oficial “Ziua comemorării celor căzuţi în conflictul armat din Afganistan”.
În cadrul întreprinderii “Termoelectrica” S.A. fără îndoială că muncesc specialişti calificaţi, dar pe lângă acest calificativ mai putem spune că sunt şi neînfricaţi. Dintre cei peste 2 mii angajaţi, 19 persoane sunt veterani ai războiului.
Administraţia întreprinderii, în comun cu reprezentanţii Comitetului Sindical au organizat un eveniment de comemorare a celor căzuţi în lupte.
Mulţumim celor care au demonstrat vitejie şi devotament patriei. Vă dorim mulţi ani cu sănătate!

IMG_2612 IMG_2615 IMG_2614




PG1(1)

Moldova- Poland Energy Efficientcy Forum 20 octombrie 2015


Moldova- Poland Energy Efficientcy Forum 20 octombrie 2015

Business to Business Event