24 octombrie 2017
Pentru a fi mai aproape de consumatorii săi, Termoelectrica S.A. lansează un număr activ pentru serviciul “Viber”. Astfel, prin intermediul acestei aplicații consumatorii companiei sunt încurajați să expedieze, la numărul de telefon 069-444-144, informații (în format text, video sau foto) ce țin de avarii, scurgeri de agent termic, dar și alte probleme privind calitatea serviciilor          
image_pdfimage_print

Economie de energie, preţuri competitive, servicii de înaltă calitate, sigure şi durabile – sunt doar câteva motive de conectare la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică. Dacă deocamdată nu faceţi parte din familia Termoelectrica, puteţi afla cât este de simplu să beneficiați de serviciile noastre, prin intermediul a câţiva paşi.

Furnizarea energiei termice se efectuează numai în baza unui contract în acest sens, încheiat între unitatea termoenergetică și consumator.

  • Iniţial, se depune o cerere privind încheierea contractului de furnizare a energiei termice la Centrul
  • Comercial al Întreprinderii Termoelectrica, situat pe str. T. Vladimirescu, 6, etajul 2.
  • Ulterior, în termen de 15 zile urmează obţinerea avizului de racordare, clientul având obligaţia de a obţine acordul pentru livrarea energiei termice de la întreprindere
  • Semnarea contractului este ultima etapă în cadrul procedurii de conectare la SACET, respectiv, consumatorul este asigurat cu energie termică din ziua imediat următoare.

La cerere trebuie anexat următorul set de documente:

– în calitate de consumator – persoane fizice:

  • Cerere privind întocmirea contractului;
  • Actele ce confirmă dreptul de proprietate;
  • Copia buletinului de identitate;
  • Planul cadastral al locuinței.

– în calitate de consumator – persoane juridice/GFL:

  • Cerere privind întocmirea contractului;
  • Actele ce confirmă dreptul de proprietate/gestiune;
  • Copia buletinului de identitate a administratorului;
  • Copia Extrasului din Registrul de Stat;
  • Copia certificatului de înregistrare;
  • Rechizitele bancare.

În conformitate cu prevederile legale, în sectorul rezidenţial reprezentantul autorizat al consumatorilor este administratorul fondului locativ, care este în drept să încheie un contract de furnizare a energiei termice cu furnizorul şi repartizează lunar cantitatea de energie termică consumată între locatari.

Totodată, menţionăm că în cazul blocurilor locative cu sistem orizontal de distribuţie a agentului termic, contractul de furnizare a serviciilor de termoficare este tripartit, respectiv, consumatorul are mai multă independenţă în relaţiile cu Termoelectrica S.A.

Tarife

Tarifele pentru producerea energiei electrice, energiei termice şi livrare a energiei termice consumatorilor finali sunt stabilite de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova prin Hotărârea Nr. 232 din 16.09.2016

 

Pentru mai multe informaţii: anre.md

Pentru informații suplimentare puteţi apela serviciul Call-Center, la numărul de telefon: 022-436-414, 022-436-324, de luni până vineri, iar în cazul anumitor defecțiuni tehnice, apelați Dispeceratul General al Întreprinderii la numărul de telefon: 022-496-397”.