Spitalul „V. Ignatenco” şi două grădiniţe nu vor mai avea probleme la începerea sezonului de încălzire

Spitalul „V. Ignatenco” şi două grădiniţe nu vor mai avea probleme la începerea sezonului de încălzire

Spitalul „V. Ignatenco”,  Grădiniţa nr.7 și Grădinița nr.167, edificii care din punct de vedere tehnic nu puteau fi conectate la căldură în perioada de tranziţie de la sezonul cald la cel rece, din acest an nu vor mai avea probleme în acest sens. În urma unor lungi dezbateri în cadrul Consiliului Tehnic al Termoelectrica S.A. a fost identificată soluţia optimă pentru remedierea situaţiei.

Proiectul prevede instalarea unei scheme provizorie de alimentare cu energie termică  similară Punctelor Termice Individuale (PTI), care joacă un rol esențial în încălzirea centralizată şi livrarea non stop a apei calde menajere.

În clădirile respective era practic imposibil de conectat livrarea căldurii în perioada de tranziţie. Cu această situaţie ne confruntam sistematic. Însă datorită ingeniozităţii specialiştilor noştri am identificat soluţia care va contribui la înlăturarea problemelor, iar pentru ca aceşti copii să beneficieze de cele mai bune condiţii de termoficare, ne-am propus consolidarea forţelor şi urgentarea lucrărilor, astfel încât edificiile acestor instituții să fie conectate la livrarea energiei termice în cel mai scurt timp”, a menţionat directorul general Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni.

Lucrările vor dura până la 1 octombrie, iar toate cheltuielile vor fi suportate de întreprinderea Termoelectrica.

Menţionăm că în aceste clădiri mai sunt prevăzute şi alte lucrări de modernizare şi investiţii, în cadrul Proiectului de Îmbunătăţire a Eficienţei SACET, fiind planificate lucrări importante de instalare a PTI-urilor moderne  în subsolurile clădirilor instituțiilor menționate.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ