1 decembrie 2021
Lucrări de modernizare şi de intervenţie. Lista adreselor în deconectare din sect.           Termoelectrica anunță finalizarea mai multor proiecte de modernizare           Consumatorii își pot regla individual consumul de energie termică           Peste 90% din fondul locativ, conectat la încălzire           20 de participanți ai Tombolei „Termoelectrica dăruiește căldură” vor beneficia gratuit de servicii de termoficare în luna decembrie           Termoelectrica a implementat Sistemul de Management Integrat           Beneficiile serviciului online CONTUL MEU pentru consumatorii finali și gestionarii fondului locativ           Metode alternative de plată a facturii și de transmitere a indicilor contorului de la distanță           VIDEO.Termoelectrica - tehnologii de termoficare prietenoase mediului și consumatorilor!           Sistemul centralizat de termoficare – soluția sigură de încălzire pentru fiecare casă          

Publicat: 23.02.2021

1.296 👁 Views.

0be1304d-35a9-4816-aa83-705f6291c165

Termoelectrica a inaugurat prima Centrală Termică pe Biomasă integrată în SACET

image_pdfimage_print

Termoelectrica a inaugurat prima Centrală Termică pe Biomasă integrată în Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) din mun. Chișinău.

Centrala Termică a fost construită în cadrul proiectului „Integrarea plantei energetice Miscanthus în ciclul de producere a energiei termice în sistemele de termoficare centralizată”, desfășurat în parteneriat cu Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor (IGFPP) și cofinanțat din Bugetul de Stat prin intermediul Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare.

La eveniment au participat administrația Termoelectrica și partenerii proiectului, printre care și oficiali înalți: Excelența sa Steven Fisher –  Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova și Gary Davies, Însărcinat cu afaceri și Consul al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, Mihail Lupașcu – secretar de stat, Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ghenadie Țepordei –  director general al Agenției Proprietății Publice și Ilie Ceban –  viceprimar al mun. Chișinău, academicianul Boris Gaină, Academia de Științe a Moldovei, Vadim Iațchevicișef direcție, direcția proiecte inovaționale, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare.

În discursul său de deschidere al evenimentului, Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica, a menționat faptul că Centrala Termică a fost construită în cadrul unei colaborări frumoase cu IGFPP, începute acum un an, care cu siguranță va servi drept exemplu pentru dezvoltarea producerii energiei verzi în Republica Moldova.

Acest proiect de transfer tehnologic unic în Republica Moldova este foarte important pentru noi și reprezintă un exemplu pe care ne propunem să îl reproducem la scară largă în SACET Chișinău, deschizând noi oportunități locale ce țin de producerea energiei curate, produse din biomasă, cu contribuție substanțială de reducere a emisiilor de CO2”, a menționat Veaceslav Eni.

La rândul său, Larisa Andronic, directorul IGFPP, a vorbit despre importanța acestui proiect  ce vine să demonstreze potențialul energetic al culturii Miscanthus, cultivată pe terenurile Institutului, în strânsă colaborare cu compania britanică Terravesta.

Lansarea acestui proiect, împreună cu Termoelectrica, vine să confirme și să aprecieze eficiența energetică a biocombustibilului produs din planta energetică Miscanthus și necesitatea includerii acesteia  în ciclul de producere a energiei regenerabile”, a spus Larisa Andronic.

Prezent la eveniment, Excelența sa Steven Fisher –  Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, a precizat faptul că tranziția energetică se regăsește printre domeniile prioritare ale Convenţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, care se va desfășura în acest an în Marea Britanie.

Proiectul Dvs. este un bun exemplu care se înscrie în aceste domenii și arată cum lucrurile pot fi ameliorate în favoarea oamenilor și naturii. Acest gen de tehnologie poate ajuta Republica Moldova să-și asigure securitatea energetică în viitor. Sper ca acest proiect să fie extins și implementat în mai multe regiuni din Republica Moldova, nu doar în suburbiile Chișinăului” – Excelența sa Steven Fisher.

Mă bucur că politicile în domeniul eficienței energetice și sursele de energie regenerabilă, elaborate și promovate de către Ministerul Economiei și Infrastructurii, prind viață în proiecte inovaționale, dezvoltate și implementate de întreprinderile de stat, cu suportul și în colaborare cu mediul academic” –  Mihail Lupașcu, secretar de stat, MEI.

Termoelectrica este o companie cu un potențial mare de a implementa proiecte cu un impact major pentru securitatea energetică a țării, care a demonstrat, în acești 6 ani de activitate, că este capabilă de rezultate valoroase. Și acest proiect se integrează în politicile statului privind diversificarea surselor de energie utilizate, în beneficiul consumatorilor” – Ghenadie Țepordei, directorul general al APP.

Primăria mun. Chișinău își propune să beneficieze și să urmărească aceste proiecte pilot care sunt lansate, să știm cum să acționăm și care sunt prioritățile pentru securitatea energetică a mun. Chișinău. Avem în discuție un plan de acțiuni și deja mai multe proiecte de eficiență energetică a clădirilor în mun. Chișinău” – Ilie Ceban, viceprimar al mun. Chișinău.

Centrala Termică pe Biomasă este amplasată pe teritoriul IGFPP, având rolul important de:

  • Asigurare a confortului termic în incinta IGFPP (consumator al SACET Chișinău) prin majorarea temperaturii agentului termic din sistemul centralizat.
  • Demonstrare practică a eficienței tehnologiei de utilizare a plantei energetice Miscanthus pentru producerea energiei termice.

Valoarea acestui proiect de inovare și transfer tehnologic a fost estimat la cca 1,7 mln lei, dintre care jumătate din costuri sunt suportate de Termoelectrica. Imediat cum va fi dovedită eficiența acestui proiect, Termoelectrica își propune să îl reproducă la scară largă, în suburbiile mun. Chișinău ce beneficiază de servicii de termoficare centralizată, deschizând noi oportunități locale ce țin de producerea energiei curate, produse din biomasă, cu contribuție substanțială de reducere a emisiilor de CO2.

 

5p9.ru