Veaceslav Eni a prezentat rezultatele Termoelectrica S.A., după un an de activitate

Veaceslav Eni a prezentat rezultatele Termoelectrica S.A., după un an de activitate

16 iunie 2016, Chişinău – Îmbunătăţirea eficienţei sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, prin lansarea unui program complex de restructurare, relansare şi modernizare a sistemului, optimizarea cheltuielilor şi achitarea, conform graficului prestabilit, a datoriilor acumulate față de furnizorul de gaze naturale. Acestea sunt doar câteva din rezultatele obţinute de Termoelectrica S.A. în primul an de activitate.

„Am moștenit o situație precară, atât din punct de vedere financiar, cât și tehnic, însă ne-am consolidat, ne-am axat pe dezvoltarea strategică și pe îmbunătățirea eficienţei SACET- ului, iar astăzi putem afirma că, începând cu anul 2016, întreprinderea are perspective pozitive și sperăm să îmbunătăţim la maxim rezultatele financiare”, a menţionat directorul general, Veaceslav Eni, în cadrul unei conferinţe de presă la Termoelectrica S.A.

Totodată, Veaceslav Eni a făcut o trecere în revistă a principalelor contracte din cadrul Proiectului de Îmbunătăţire a Eficienţei SACET ce presupun un şir de investiţii şi modernizări în sistemul centralizat de termoficare din Chişinău.

De curând a fost dată în exploatare o nouă staţie de pompare, dotată cu echipamente tehnice de ultimă generaţie, care deja asigură cu apă caldă menajeră peste 50% din consumatorii noştri. Totodată, peste 100 de clădiri publice vor fi reconectate la SACET şi vor beneficia de instalarea Punctelor Termice Individuale și rețelelor termice aferente. Se preconizează şi alte investiţii în modernizarea principalelor stații de pompare SP-8, SP-12, SP-13, în reabilitarea unor segmente ale rețelelor termice de distribuție, precum şi în înlocuirea Punctelor Termice Centrale (PTC) vechi cu Puncte Termice Individualeceea ce presupune că consumatorii noştri vor beneficia de servicii mult mai calitative” , a adăugat directorul general.

Prezent la eveniment, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, a menţionat că după fuzionarea celor trei întreprinderi, argumentul de bază în crearea Termoelectrica S.A. a fost optimizarea costurilor şi oferirea serviciilor de calitate pentru a avea o companie fezabilă, capabilă să îndeplinească necesităţile consumatorilor şi să asigure un sistem centralizat de termoficare eficient pentru mun. Chişinău.

În context, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi a subliniat importanţa continuării reformelor iniţiate pentru îmbunătăţirea eficienţei SACET: „Mai avem multe de făcut, însă primele rezultate ne demonstrează faptul că a fost aleasă o opţiune bună şi că primul pas a fost făcut corect”.

De cealaltă parte, reprezentantul Băncii Mondiale – Moldova, Sandu Ghidirim, a reiterat importanţa reformelor iniţiate în cadrul Proiectului pentru Îmbunătăţirea Eficienţei SACET, în contextul în care alimentarea centralizată cu energie termică este cea mai modernă şi eficientă modalitate de livrare a agent termic pentru consumator.

Pe parcursul anului 2015 activitatea Societăţii pe Acţiuni Termoelectrica s-a desfășurat în regim (normal) de bază, conform graficului de sarcini termice, livrând energie electrică de la colectoare (circa 666, 52 mil. kWh) şi energie termică în regim de cogenerare (circa 1 620, 332 mii Gcal). Concomitent, în acest an a fost stopată acumularea datoriilor faţă de furnizorul de gaze naturale.

Fostele centrale electrice cu termoficare  SA „CET-1”, SA „CET-2”  și fostul furnizor de energie termică „Termocom” S.A. au fost fuzionate, la 16.06.2015,  fiind creată o nouă întreprindere. „Termoelectrica” S.A este principalul producător de energie electrică în regim de cogenerare şi producător și furnizor de energie termică în or. Chișinău și suburbii, asigurând cu servicii de termoficare peste 7 199 de imobile, sau circa 70% din consumul total de energie termică al mun. Chişinău şi suburbii, şi livrând în Sistemul Energetic Național circa 20% din consumul total al ţării (fără Transnistria).

Prezentare rezultate Termoelectrica SA – un an de activitate

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ