Veaceslav Eni: Termoelectrica continuă să investească în îmbunătățirea calității serviciilor de termoficare

Veaceslav Eni: Termoelectrica continuă să investească în îmbunătățirea calității serviciilor de termoficare

Termoelectrica S.A. a demarat un amplu proces de modernizare a infrastructurii de producere și livrare a energiei termice pentru încălzire și apă caldă.

Pe parcursul acestui an, întreprinderea desfășoară mai multe proiecte strategice de investiții, ce vor avea drept impact îmbunătățirea calității serviciilor prestate și eficientizarea operațională a companiei.
În total, 11 tronsoane de conducte termice sunt reabilitate capital, cu o lungime totală de cca 5 km și diametre nominale cuprinde între 400 mm și 800 mm și alți cca 2,5 km de conducte termice intercartier.
„În ultimii cinci ani, echipa Termoelectrica a reușit să efectueze reparația capitală a circa 135 km de conducte termice. Procesul de modernizare a infrastructurii Termoelectrica atrage beneficii directe asupra confortului și siguranței locuitorilor din mun. Chișinău, prin reducerea semnificativă a deconectărilor cauzate de defecțiuni, micșorarea pierderilor și prin creșterea fiabilității sistemului de termoficare”, menționează Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica S.A..

Lucrări de modernizare a rețelelor termice finalizate, pe următoarele străzi:
Str. Sarmisegetuza
str. Andrei Doga
str. Miron Costin
bd. Dimitrie Cantemir
com. Ciorescu
str. Studenților
str. Gheorghe Asachi
str. I. Neculce

Tronsoane de rețele termice aflate în proces de modernizare:
str. Alba-Iulia
str. Meșterul Manole
str. Albișoara (2 dintre cele 6 tronsoane)

Modernizările date vor fi efectuate până în a doua jumătate a lunii septembrie, iar valoarea estimativă a costului lucrărilor este de peste 129 milioane lei.

Unul dintre obiectivele Termoelectrica în realizarea programului de modernizare a infrastructurii este de a reduce la minim cazurile de deconectare de la serviciile de aprovizionare cu apă caldă pe perioada executării lucrărilor. Astfel, echipa identifică în permanență soluții ingenioase de conectare provizorie a consumatorilor prin scheme de tip „revers”.

Pe parcursul anului trecut, Termoelectrica a reabilitat circa 20 km de conducte și a înlocuit izolația termică la alți 5 km de conducte termice supraterane.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ