Vizită de lucru pe șantierul Lotului C 1.4

Vizită de lucru pe șantierul Lotului C 1.4

Directorul general, Veaceslav Eni, însoțit de viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, directorul UCIPE, Aurelia Samson, și alți membri ai echipelor au efectuat o vizită de lucru pe șantierul Lotului C 1.4, unde se desfășoară lucrări de reparaţie capitală a două segmente de reţea termică de circa 4 km cu diametrul nominal (DN) 600 şi 500 mm de pe strada Dosoftei şi Calea Ieşilor, în perimetrul străzilor Mihai Viteazu, Milano, Drumul Crucii, Bariera Sculeni, Călărași.

Vizita a continuat pe șantierul altor trei Stații de Pompare nr. 8,12 și 13, în cadrul cărora sunt desfășurate lucrări importante de reabilitare a stațiilor, prin reutilarea acestora cu echipamente noi, performante și eficiente energetic. Lucrările sunt parte a Proiectului de Îmbunătățire a Eficienței SACET, finanțat de Banca Mondială.

Spre finalul vizitei, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a apreciat mersul lucrărilor, menționând importanța acestora pentru eficiența SACET-ului din mun. Chișinău.

În context, directorul general, Veaceslav Eni, a adăugat că Termoelectrica S.A. și-a consolidat forțele, astfel ca sistemul centralizat de termoficare să fie îmbunătățit, iar într-un final, consumatorii să beneficieze de servicii mult mai calitative, la prețuri competitive.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ