Delegație oficială a Băncii Mondiale, în vizită la Staţia de Pompare nr.1

Delegație oficială a Băncii Mondiale, în vizită la Staţia de Pompare nr.1

O delegație oficială a Băncii Mondiale (BM), în frunte cu Cyril Muller, vice președinte BM pentru Europa și Asia Centrală, Alex Kremer, director de țară BM pentru Moldova și Sandu Ghidirim, consultant principal BM, însoțiți de viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, directorul Unității Consolidate de Implementare a Proiectelor în Energetică (UCIPE), Aurelia Samson, directorul general Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, și alți reprezentanți ai echipelor au desfășurat o vizită de lucru la Stația de Pompare nr.1, construită de curând în cadrul Proiectului de Îmbunătăţire a Eficienţei SACET, finanțat de bancă.

În cadrul vizitei, cei prezenți au apreciat rezultatele lucrărilor de construcție a Stației de Pompare, care, într-un final, au contribuit considerabil la îmbunătățirea eficienței sistemului centralizat de termoficare, astfel încât peste 200.000 de consumatori beneficiază de servicii mult mai calitative.

În context, directorul general Termoelectrica S.A. a mulțumit pentru susținere, menționând importanța acțiunilor, care sunt și urmează a fi implementare în cadrul Proiectului pentru eficiența Sistemului de Aprovizionare Centralizată cu Energie Termică din mun. Chișinău.

Menţionăm că Stația de Pompare SP1 asigură cu energie termică o mare parte din locuitorii Chișinăului şi deja a adus economii enorme la consumul de energie electrică, datorită operării automatizate (prin convertizoare de frecvanță) a motoarelor, care pun în funcțiune pompele hidraulice.

La momentul actual, în cadrul Proiectului se desfășoară lucrări de reabilitare a altor trei Stații de Pompare importante, care urmează a fi date curând în exploatare.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ