Noi obiective de colaborare discutate în cadrul unei ședinte comune dintre Termoelectrica și Moldovagaz

Noi obiective de colaborare discutate în cadrul unei ședinte comune dintre Termoelectrica și Moldovagaz

Directorul General al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, și Vitalie Țurcanu, vicepreședintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz S.A., au participat, marți, 21 iulie, la o ședință de lucru comună.

Principalele subiecte de pe agenda discuțiilor au vizat dezvoltarea relațiilor de colaborare din domeniul energetic și crearea unui grup de lucru comun, responsabil de identificarea unui plan de acțiuni privind achitarea datoriilor istorice față de Moldovagaz S.A.. În cadrul discuțiilor, Vitalie Țurcanu a menționat importanța cooperării dintre întreprinderi pentru aprovizionarea fiabilă a consumatorilor cu servicii energetice de înaltă calitate, dar și identificarea unor noi căi de colaborare privind rambursarea datoriilor istorice.

La rândul său, Veaceslav Eni a menționat faptul că în acești 5 ani de activitate, Termoelectrica a devenit un partener de încredere atât pentru consumatorii săi, cât și pentru Moldovagaz, față de care își execută onorabil obligațiunile de achitare a consumului de gaze naturale la zi, fără a acumula datorii noi, achitând tototdată în avans pentru consmul ulterior, dar și, treptat, datoria istorică. „Respectarea angajamentelor față de Moldovagaz și față de cei 500.000 de consumatori ai noștri, care se bazează acum pe noi, fiindcă ne-am asumat să furnizăm energie termică pentru încălzire și apă caldă într-un mod responsabil, sunt importante în egală măsură pentru noi”, a conchis Veaceslav Eni.

La 1 ianuarie 2016, datoria istorică către Moldovagaz pentru consumul de gaze naturale constituia de cca. 2,88 miliarde lei. Datorită managementului eficient, Termoelectrica S.A. a reușit să stopeze acumularea datoriilor noi față de Moldovagaz și să diminueze datoria moștenită cu cca 600 milioane lei.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ