Sinteza lucrărilor din 11.07.2018

Sinteza lucrărilor din 11.07.2018

Modernizarea infrastructurii de livrare a energiei termice și asigurarea consumatorilor cu servicii calitative este o prioritate pentru noi. Pentru implementarea acestui obiectiv, zilnic echipele întreprinderii lucrează pe mai multe segmente.

În Sect. Râșcani

  • Continuăm ambițiosul proiect de modernizare a tronsonului de rețea termică din str. T. Vladimirescu, cu diametrul de 800 mm și o lungime de 160 m, în perimetrul străzilor A. Doga și Florării. Așa cum anunțat anterior, lucrările urmează a fi finalizate la 20 iulie.
  • Până la sfârșitul lunii iulie, lucrăm în forță și pe str. Grătiești, acolo unde modernizăm un tronson de 560 de metri de rețea termică cu diametrul nominal de 250 mm. Așadar, după finalizarea acestor modernizări, locuitorii din regiune vor beneficia de servicii de termoficare de o calitate mult mai înaltă.

În Sect. Botanica

  • Suntem pe ultima sută de metri în efectuarea lucrărilor de reconectare la apa caldă a consumatorilor din str. Independenței și Valea Crucii. Amintim că în această locație a fost reabilitată rețea termică, cu diametrul nominal 500 mm.
  • Am demarat lucrările de demontare a patru vane vechi din cadrul Stației de Pompare Nr.22 și înlocuirea acestora cu altele noi, mult mai moderne și eficiente. Aceste modernizări au o importanță majoră pentru sistemul de termoficare din sect. Botanica, asigurând reglarea în mod automat ai parametrilor necesari de exploatare și debitul agentului termic în rețea de termoficare.

În Sect. Buiucani:

  • Se lucrează în regim alert pe str. N. Costin, 59, pentru a înlătura daunele provocate de ploaia de marți seara, astfel încât echipa angajată în lucrările de modernizare a tronsonului de rețea termică, cu diametrul nominal 500 mm, să poată continua lucrările. Astfel, din cauza precipitațiilor de marți seara, suntem nevoiți să prelungim termenul de finalizare a lucrărilor până vineri, 13 iulie. Amintim că acest proiect prevede înlocuirea a peste 450 m de conductă termică veche cu țevi noi, moderne, preizolate și eficiente energetic, ceea ce va contribui semnificativ la îmbunătățirea calității serviciilor de termoficare și creșterea eficienței energetice a sistemului de alimentare cu energie termică.

În Sect. Centru

  • Lucrăm la înlăturarea unei defecțiuni pe un tronson de rețea termică, cu diametrul nominal 150 mm, din str. Ialoveni, 66. Această lucrare este planificată în intervalul orelor 09:00-18:00.

Contați pe energia noastră!

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ